Profesor de sport mort în condiții suspecte la Buzău

Publicat: 24 iun. 2024, 08:36, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Profesor de sport mort în condiții suspecte la Buzău

Comunitatea din Buzău este în doliu după ce Ovidiu Nicolae, un apreciat profesor de educație fizică de la Școala Gimnazială Vernești, a încetat din viață. Ovidiu, în vârstă de 40 de ani, a ajuns joi seară la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Buzău în stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor medicilor, s-a stins pe secția ATI a spitalului din Buzău, unde a fost în comă timp de aproape 72 de ore.

Incidentul s-a petrecut în cartierul Micro XIV, unde Ovidiu ar fi căzut în urma unui infarct violent în timp ce ar fi fost agresat de mai mulți tineri care intenționau să fure mai multe haine de pe o sârmă. Medicii l-au resuscitat de două ori înainte de a-l transporta la secția de Terapie Intensivă, unde starea sa s-a deteriorat progresiv.

Două ipoteze sunt analizate de autorități: fie că Ovidiu a fost lovit de cineva, fie că s-a împiedicat în timp ce alerga. Martorii spun că Ovidiu a ieșit în grabă din apartament, urmărind câțiva tineri care încercau să fure rufele de pe sârmă. El a fost găsit căzut pe alee, inconștient, cu o leziune la bărbie.

Incidentul a avut loc lângă blocul 5B, în apropiere de Optimed, într-o zonă frecventată de mulți tineri la acea oră. Aceasta a generat numeroase zvonuri, unii atribuind tragedia unor posibile probleme cardiace, în timp ce alții cred că a fost un accident nefericit.

Poliția investighează circumstanțele acestui eveniment tragic pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

Ovidiu Nicolae, în vârstă de 40 de ani, era căsătorit și avea doi copii mici, o fetiță de șapte ani și un băiețel de un an. Era un profesor îndrăgit și respectat în comunitatea școlară. Familia acestuia a mai trecut recent peste un necaz, tot în zonă, pe o trecere de pietoni amenajată în bătaie de joc de către Primăria Buzău, soția sa și cei doi copii au fost spulberați de un taximetru.

După aproape trei zile de luptă pentru viață, inima lui Ovidiu s-a oprit. Starea sa extrem de gravă nu a permis transferul la o unitate medicală din București, au precizat medicii.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!