Profesorii își vor primi banii, în luna aprilie, mai devreme
Conform unui ordin emis de ministrul finanțelor, salariile aferente lunii martie 2023 pentru profesori și alți angajați subordonați ai ministerului educației vor fi plătite pe 11 aprilie. Asta înseamnă cu trei zile înainte de ziua obișnuită, iar măsura a fost luată pentru ca data de salariu să nu se suprapună cu Vinerea Mare.
Conform unui ordin de ministru din 2005, salariile profesorilor se dau pe data de 14 ale lunii. Întrucât Paștele Ortodox se sărbătorește în acest an pe 16 aprilie, s-a luat măsura ca acestea să fie plătite cu trei zile înainte.
Potrivit datelor furnizate de Ministerului Finanțelor, Ministerul Educației avea în subordine în ianuarie 2023 aproximativ aproape 295 de mii de angajați.
În anexa ordinului amintit, intră și Academia Română care, pentru angajații instituției va face plata salariilor tot pe 11 aprilie.
Și alte instituții bugetare primesc banii mai devreme în luna aprilie
Alte ministere vizate de ordin sunt: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), dar și instituțiile următoare: Serviciul de Protecție și Pază (SPP) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Angajații acestora își vor primi banii pe 12 aprilie.