Profesorii și elevii, în weekend la școală. Ligia Deca anunță că structura anului școlar va fi modificată
Elevii și profesorii ar putea fi nevoiți să participe la ore și în zilele de sâmbătă, pentru a recupera în avans orele care vor fi pierdute în perioada Bacalaureatului din iunie 2025. Această soluție a fost propusă de ministra Educației, Ligia Deca, pentru a rezolva problema suprapunerii examenelor de Bacalaureat cu perioada obișnuită de cursuri pentru elevii din clasele Pregătitoare până la a XI-a, care continuă să învețe până pe 20 iunie.
Ligia Deca anunță schimbări importante
În schimb, absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a își încheie cursurile pe 6 iunie, la doar patru zile înainte de începerea probelor scrise ale Bacalaureatului, care debutează pe 10 iunie cu examenul la Limba și literatura română.
Ministra Educației a explicat, în cadrul unei intervenții televizate la Digi24, că, în anumite cazuri, reorganizarea orelor de curs ar putea reprezenta o soluție pentru a face față situației, în special în școlile cu un număr mare de elevi. Ea a menționat că, în aceste cazuri, ar putea fi necesară regândirea orarului, inclusiv prin introducerea de ore de după-amiază sau desfășurarea unor sesiuni de recuperare în sâmbete, înainte de perioada examenelor.
Propunerea Ligiei Deca vine în contextul în care școlile aglomerate ar putea întâmpina dificultăți în a organiza orele obișnuite în paralel cu desfășurarea examenelor de Bacalaureat. Aceasta a sugerat că, în funcție de situație, orele de curs ar putea fi mutate în a doua parte a zilei sau, dacă este necesar, să se utilizeze zilele de sâmbătă pentru recuperarea materiei, astfel încât elevii să nu fie afectați de suprapunerea evenimentelor.
„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare. Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează [probele/perioada examenelor – n. red.]”, a spus Deca.
Ministra a anunțat, de asemenea, că structura anului școlar ar putea suferi modificări în perioada următoare. Ministerul Educației ia în calcul extinderea programelor educaționale precum „Săptămâna Școala altfel” și „Săptămâna Verde” dincolo de data de 30 mai, care este stabilită în prezent ca limită în ordinul de ministru privind structura anului școlar 2024-2025.