Profeția lui Roubini: ”Cred că va apărea o criză stagflaționistă în acest an”
Economistul Nouriel Roubini, cel numit „profetul crizei“ pentru că a avertizat asupra crizei economice și financiare care urma să lovească economia mondială în 2008, a profețit că se pregătește o ”furtună perfectă” iar piețele vor fi lovite de recesiune.
„Acum ne confruntăm cu furtuna perfectă: inflație, stagflație, recesiune și o potențială criză a datoriilor”
Nouriel Roubini a spus joi, 3 martie 2023, într-un interviu pentru postul TV ABC din Australia: „Cred că va apărea o criză stagflaționistă în acest an”. Având în vedere că inflația pentru consumatori este încă de 6,4%, Roubini a estimat că Rezerva Federală va trebui să ridice ratele de referință „cu mult peste” 6% pentru ca inflația să scadă înapoi la ținta de 2%.
Acest lucru ar putea declanșa o recesiune severă, o prăbușire a burselor și o explozie a situațiilor de nerambursare a datoriilor, lăsând Fed să nu mai aibă de ales decât să se retragă din lupta împotriva inflației și să lase prețurile să scape de sub control, a adăugat el. Rezultatul ar fi, oricum, o recesiune abruptă, urmată de mai multe probleme de îndatorare și inflație.
„Acum ne confruntăm cu furtuna perfectă: inflație, stagflație, recesiune și o potențială criză a datoriilor”, a afirmat Roubini. El a rămas sceptic în privința economiei, în ciuda speranței tot mai mari a pieței că SUA ar putea evita o recesiune anul acesta. Deși mai mulți comentatori optimiști susțin o revenire sănătoasă a S&P 500, care a scăzut cu 20% anul trecut, Roubini a spus anterior că indicele bursier de referință ar putea scădea cu încă 30%, deoarece investitorii se luptă cu condiții macro extreme.