Profețiile incredibile ale indianului Sundar Singh despre România
Invadarea Ucrainei de către Rusia a făcut ca România să revină în centrul atenției lumii mondiale. Numai că, de ani buni, imaginea României este extrem de șifonată, dar o carte scrisă în urmă cu aproape 100 de ani de un indian trecut la creștinism pune țara noastră într-o altă lumină aparte mai puțin cunoscută.
Sundar Singh a fost un înţelept şi iluminat indian, născut în 1889 în India, oraşul Rampur, regiunea Punjab, a devenit un nume cunoscut atât în Orient, cât şi în Occident pentru că a trecut la creştinism după ce a avut o vedenie în care i s-a arătat Iisus Hristos. Acesta a predicat creştinismul, fiind considerat sfânt, în Ceylon, America, Birmania, Japonia, China, Europa şi Australia.
Indianul a străbătut din nou Tibetul, propovăduind religia creştină, până în 1929, an când se considera că Sundar Singh a dispărut fără urmă. Dispariţia a avut loc în Himalaya, dar alţii susţin că nu a mai fost văzut din anul 1933. Dar acesta a scris o carte numită „Profeţiile lui Sundar Singh”, în care vorbește despre „vremurile din urmă” dar mai ales despre faptul că ţara noastră pare să aibă o misiune specială.
„Eu ştiu că România are o misiune Dumnezeiască de redresare spirituală ce o va face să se înfăţişeze ca un veritabil model demn de urmat întregii umanităţi. Este necesar să fac această mărturisire-profeţie în faţa popoarelor întregii lumi, creştine sau de alte religii, fiindcă toate semnele marchează schimbările spirituale uluitoare ce vor avea loc în curând. Spusele mele nu trebuie să vă determine să mă consideraţi un fanatic simpatizant al românilor ce îşi imaginează himerice plăsmuiri, căci cea care mi-a inspirat, fără putinţă de tăgadă, aceste profeţii este Prea Sfânta Născătoare a lui Iisus, şi reamintesc din nou că, din câte simt, locul de cinste în ocrotirea României îl ocupă Maica Domnului şi apoi marile puteri cereşti, la toate acestea mai adăugându-se şi majoritatea sfinţilor din cer”.
Totodată, înțeleptul indian susține în cartea sa că ”vor face excepţie de la pedeapsa focului nimicitor şi a măcelului ce se va desfăşura pe aproape întreg globul pământesc, România şi locuri le supranumite sfinte din Palestina” și ”Netrecută prin sabie va rămâne de asemenea cetatea Vaticanului, dar puterea sa de influenţă, atât de pregnant urmărită, se va reduce la zero”.
Însă, în profețiile lui Sundar Singh un loc aparte îl ocupă capitala țării noastre. ”România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind în cele din urmă, graţie spiritualizării ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul ”NOU CANAAN”, iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui foc.
Această capitală a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă inelară, având 7 km în diametru şi va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil „NOU IERUSALIM” pământesc”. Dar înțeleptul indian are o viziunea incredibilă despre viitorul României.
”În cele din urmă toţi duşmanii României vor îngenunchia la hotarele acestei ţări şi plini de umilinţă vor recunoaşte misiunea ei spirituală ce se va manifesta prin intermediul teribilei puteri a lui Dumnezeu. Atunci veţi vedea cu toţii, căci va fi un semn ceresc, fiindcă în timpul războaielor viitoare focul şi distrugerile o vor înconjura, dar ea va rămâne neatinsă, întocmai ca o paradisiacă oază verde, în mijlocul înspăimântătorului deşert nimicitor produs de iscusinţa omului pusă în slujba răului, de care se vor folosi inteligenţele satanice în ultima încleştare la care deocamdată oamenii nici nu se aşteaptă”, a scris Sundar Singh în cartea sa scrisă în secolul trecut.