„Profund revoltat”, PMP cere amânarea marșului „Bucharest Pride”: „Nu trebuie permis într-o zi de post pentru toți creștinii”
Partidul Mișcarea Populară cere amânarea și reprogramarea evenimentului LGBT+ „Bucharest Pride” și se arată „profund revoltat” că municipalitatea l-a autorizat „într-o zi de post pentru toți creștinii”.
„Partidul Mișcarea Populară este profund revoltat de hotărărea Primăriei Municipiului București, care a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Fundația ACCEPT privind organizarea ”Bucharest Pride” 2021”, au transmis miercuri reprezentanții PMP.
Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a aprobat desfășurarea de către Asociația ACCEPT a marșului „Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei, în data de 14 august.
„Consecvent valorilor sale conservatoare și creștin-democrate, Partidul Mișcarea Populară (PMP) solicită autorităților locale amânarea și reprogramarea acestui eveniment. Este dreptul inalienabil al oricui să manifesteze în conformitate cu credințele sale religioase, cu orientarile sale sexuale, dar este inacceptabil ca într-o zi de post pentru toți creștinii, fie ei catolici sau ortodocși (Prohodirea Maicii Domnului), o asemenea manifestare să tulbure comunitatea creștină, majoritară în România.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine, a unităţii şi armoniei dintre soţi şi dintre părinţi şi copii.
Este, evident, o provocare ca în ajunul uneia dintre cele mai mari sărbători din an, când femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci, ca astfel de manifestație să aibă loc. Solicităm imperativ NU interzicerea acestui marș, ci amânarea acestuia într-o data mult mai potrivită”, transmite PMP.