Prognoza meteo 27-29 august. Cum va fi vremea în weekend
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică și ploi torențiale care va afecta mare parte din țară în acest weekend.
Vineri, la ora 10.00 a intrat în vigoare o informare meteorologică, în vigoare până duminică, ora 23.00. În acest interval, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala vineri (27 august) îndeosebi în sud-estul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte.
Sâmbătă (28 august) instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice, unde fenomenele asociate vor fi mai puțin intense și se vor semnala pe arii restrânse, iar duminică (29 august) fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor produce cu precădere în centrul, nordul și nord-estul teritoriului. În intervalul menționat, cantităţile de apă vor depăși, pe perioade scurte sau prin acumulare, 20…50 l/mp.
În vestul și nord-vestul țării, în aceste zile, vremea se va menține răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de 18…20 de grade. În restul teritoriului va fi normală termic, chiar ușor mai caldă în sud-est.
Avertizare cod galben de ploi
Sâmbătă, la ora 15.00 va intra în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi abundente, în vigoare până duminică, ora 23.00.
În intervalul menționat, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Moldova.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25…55 l/mp, îndeosebi în zonele de deal și de munte.