Prognoza meteo: Cod galben de ploi torenţiale, cu descărcări electrice şi vânt puternic

Publicat: 21 iul. 2021, 13:15, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Prognoza meteo: Cod galben de ploi torenţiale, cu descărcări electrice şi vânt puternic

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi chiar vijelii şi grindină, valabilă până miercuri seară în 25 de judeţe din Transilvania, Maramureş, Moldova, nordul Munteniei şi zona de munte.

În Bucureşti, instabilitatea atmosferică se va accentua în cursul după-amiezii de miercuri.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben valabilă miercuri, între orele 10.00 şi 22.00.

„În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zona de munte, Transilvania, Maramureş, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în nordul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 40…45 l/mp”, au transmis meteorologii.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, pe arii restrânse, şi în celelalte judeţe din Muntenia.

Potrivit ANM, temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 55…65 km/h în Moldova şi local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, iar în zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 70…80 km/h. 

Codul galben vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi, parţial, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Bihor.

În Bucureşti, instabilitatea atmosferică se va accentua după-amiaza, când vor fi averse (1 – 5 l/mp, izolat peste 10 l/mp), descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină. Temperatura maximă, apropiată de norma climatologică a perioadei, va fi în jurul valorii de 30 de grade.