Prognoza meteo: De luni vin ploile în mare parte a țării
A fost emisă o informare de instabilitate atmosferică pentru intervalul duminică, ora 12:00- marți, ora 22:00. În același timp, meteorologii anunță faptul că valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată duminică în nordul, centrul, sud-vestul țării și la munte, iar începând de luni după-amiază în majoritatea regiunilor. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20-30 l/mp și izolat 50-60 l/mp.
De duminică, de la ora 15.00, și până luni, la ora 6.00, unsprezece județe vor fi sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. Judeţele vizate sunt: Suceava, Botoşani, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, iar parţial, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita.
În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali, nordul Moldovei, apoi și în Banat și local în Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și, pe alocuri, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-45 l/mp, potrivit meteorologilor.