Prognoză sumbră: Numărul cazurilor noi de COVID-19 va crește de cinci ori până la 1 august
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) prognozează o creştere puternică a numărului de cazuri de COVID-19 în săptămânile următoare, urmând să se ajungă la de aproape cinci ori mai multe cazuri noi până la 1 august din cauza variantei Delta şi a relaxării măsurilor antiepidemice, transmite AFP, preluând cele mai recente proiecţii ale agenţiei, date publicităţii vineri.
În zona care include Uniunea Europeană, Norvegia şi Islanda, agenţia prognozează o incidenţă de mai mult de 420 de cazuri noi la 100.000 de locuitori pentru săptămâna care se încheie la 1 august, faţă de sub 90 în săptămâna trecută. Pentru săptămâna care se termină la 8 august, proiecţia sa cea mai îndepărtată, ECDC prognozează o nouă creştere a incidenţei, la peste 620 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Chiar dacă aceste proiecţii rămân ipoteze epidemiologice, acest nivel corespunde celui observat în timpul vârfurilor epidemice din toamna lui 2020 şi din aprilie 2021, conform datelor agenţiei UE.
Totuşi, numărul de spitalizări şi cel de decese ar urma să crească mai puţin rapid, mai ales datorită campaniei de vaccinare. Rata deceselor asociate COVID-19 ar urma să depăşească din nou pragul de 10 la 100.000 de locuitori, faţă de 6,8 săptămâna trecută.
La momentul actual, tendinţa este de creştere în două treimi din cele 30 de state monitorizate de ECDE, ‘iar, în ţările cele mai afectate, creşterile cele mai puternice de cazuri şi nivelurile cele mai ridicate de contaminare se regăsesc la grupa 15-24 de ani, cu creşteri limitate pentru cei de peste 65 de ani’.
În intervalul 5-11 iulie, numărul de cazuri noi în Uniunea Europeană a făcut un salt de 60%, crescând pentru a doua săptămână consecutiv din cauza ‘relaxării măsurilor şi a propagării variantei Delta’, detectată iniţial în India.
Luna trecută, agenţia cu sediul la Stockholm prevenise că, până la sfârşitul lunii august, 90% dintre noile infectări vor fi cu varianta Delta.