Programul Casa Verde, Regiunea Sud-Est. 8.000 de persoane s-au înscris, pe 2 octombrie
Aproximativ 8.000 de persoane fizice din judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea s-au înscris, miercuri, în Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru Regiunea Sud-Est, care a avut etapa de înscrieri pe 2 octombrie.
”Astăzi, 2 octombrie 2024, ora 10.00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud-Est – judeţele judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea”, a anunţat, miercuri, Administraţia Fondului pentru Mediu.
Astfel, bugetul de 242.730.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 8.091 de persoane fizice.
Înscrierile persoanelor fizice şi a unităţilor de cult în cadrul programului, prin intermediul aplicaţiei informatice, s-a realizat conform următorului calendar:
Perioadă înscriere zile lucrătoare | Regiunea | Buget |
27 septembrie 2024
Sesiune încheiată |
Regiunea Nord-Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş | 274.290.000 lei |
30 septembrie 2024
Sesiune încheiată |
Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu | 280.050.000 lei |
1 octombrie 2024
Sesiune încheiată |
Regiunea Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui | 319.380.000 lei |
2 octombrie 2024
Sesiune încheiată |
Regiunea Sud-Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea | 242.730.000 lei |
3 octombrie 2024 | Regiunea Sud-Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman | 321.000.000 lei |
4 octombrie 2024 | BUCUREŞTI – ILFOV | 114.120.000 lei |
7 octombrie 2024 | Regiunea Sud-Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea | 199.200.000 lei |
8 octombrie 2024 | Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş | 229.110.000 lei |
9 octombrie 2024 | Unităţi de cult – toate regiunile | 20.100.000 lei |
TOTAL | 1.999.980.000 lei |
Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 şi se termină la ora 23:59, pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.