Programul național ”România dezamăgită”

Într-o Românie care odată era plină de speranțe și idealuri, oamenii se confruntă azi cu dezamăgiri peste dezamăgiri, venite din toate părțile: legate de situația politică, socială, economică, culturală, precum și de sistemul de sănătate și de educație.

Este profund dureros să vezi corupția și influența politică asupra justiției care continuă să fie prezente în societatea noastră. Cu toate că s-au făcut eforturi pentru a combate acest flagel, românii se simt descurajați și lipsiți de speranță. Este trist să vezi cum unii politicieni consideră că pot face orice, fără a fi trași la răspundere pentru acțiunile lor, în timp ce uneori, pentru cetățeanul de rând pedepsele pentru o încălcare minoră a legii sunt aspre și fără echivoc.  De multe ori, simțim că nu mai avem control asupra vieților noastre și că suntem doar niște numere pe un tabel electoral, simple siluete cenușii înghițite de un sistem corupt și nepăsător.

De unde ne pleacă dezamăgirile

Dezamăgirile continuă, dacă ne uităm la situația economică. Cu toate că economia României a crescut în ultimii ani (în cifre), oamenii simt în practica vieții de zi cu zi că nu au beneficiat cu nimic de pe urma acestei creșteri. Salariile sunt încă mici, iar cheltuielile uzuale devin tot mai mari și mai greu de gestionat. Este un sentiment înfricoșător să nu știi dacă vei reuși să-ți plătești facturile și să-ți asiguri necesitățile de bază.

În ceea ce privește sistemul de sănătate, ne confruntăm cu probleme legate de accesul la serviciile medicale și de calitatea acestora. Spitalele sunt supraaglomerate și personalul medical este insuficient. Este extrem de dureros să vezi oameni care suferă, dar care nu pot obține ajutorul de care au nevoie din cauza sistemului de sănătate defectuos, anacronic și subfinanțat. De asemenea, costurile pentru tratamente și medicamente sunt adesea prea mari pentru majoritatea populației.

În domeniul educației, ne confruntăm cu probleme legate de accesul la educație și de calitatea acesteia. Elevii se luptă să-și realizeze potențialul într-un mediu de învățare care este, de multe ori, supraaglomerat și agitat. Profesorii nu au întotdeauna resursele și susținerea de care au nevoie pentru a-i ajuta pe elevi să învețe și să crească. Este strigător la cer să vezi că nu există suficiente investiții în educație și că mulți oameni sunt excluși din sistem din cauza condițiilor socio-economice precare.

În ceea ce privește interesul pentru cultură, am putea spune că este aproape inexistent. Cenușăreasă a bugetului de stat, cultura este mereu pe ultimul loc atunci când este vorba de finanțare. De aceea am încetat să ne mai mirăm că România nu își valorifică bogatul patrimoniu cultural și artistic și constatăm doar cu lehamite și neputință că nu există suficiente investiții în arte și cultură, iar accesul la acestea devine, pe zi ce trece, prohibitiv pentru o largă categorie a populației.

Speranța este tot ce ne-a mai rămas

Este evident că oamenii din România se confruntă cu numeroase provocări care le afectează calitatea vieții și le generează o profundă dezamăgire față de situația în care se află societatea românească în ansamblu. Motiv pentru care au ajuns să fie total lipsiți de optimism și nu mai știu încotro să se îndrepte pentru a găsi sprijin.

În fața acestei situații, este important să recunoaștem problemele și să căutăm soluții constructive pentru a le rezolva. Nu este ușor să fii optimist într-o astfel de perioadă, dar este important să nu ne pierdem speranța și să fim perseverenți în încercarea de a îmbunătăți lucrurile.

În plus, trebuie să fim atenți la alegerile noastre și să ne implicăm mai activ în procesul democratic, pentru a-i face pe liderii noștri fie să ia deciziile potrivite și să lucreze pentru binele nostru, fie să părăsească arena. În ciuda tuturor loviturilor pe care le vom mai primi în viitor, trebuie să ne păstrăm speranța. Este tot ce ne-a mai rămas.