Programul pilot de irigatii din Israel al lui Daea picură cu …pauze
Ultimul proiect al ministrului Agriculturii Petre Daea – programul pilot de irigare prin picurare cu independență energetică cu echipamente aduse din Israel a luat prin surprindere pe toată lumea.
Nedumerirea este cu atât mai mare cu cât nu se știu prea multe detalii legat de condițiile de accesare și cu cine s-a consultat ministrul pentru acest proiect, iar mulți se întreabă dacă nu cumva este încă unul din programele populiste ale lui Daea.
Să ne aducem aminte doar de programul „De trei ori subvenția”, fabricat pe repede înainte în laboratoarele de la Ministerul Agriculturii, care s-a dovedit un mare eșec. Să sperăm că noul obiectiv al lui Petre Daea nu va avea aceeași soartă, chiar dacă a fost ținut aproape la secret până la lansare. Ca să nu mai spunem că prin piață se vorbește că nici echipamentele de la Bechet, în Dolj, unde Daea s-a dus cu presa după el să le arate jurnaliștilor minunea cu picătura nu s-ar fi ridicat la nivelul așteptărilor, că așa-i când totul se face în mare grabă.
Unde s-au găsit banii
Daea a anunțat că proiectul pilot pentru irigații prin picurare are la dispoziție un buget de circa 40 milioane de euro, sumă de care vor beneficia 5.000 de producători de legume și de cartofi, care vor scoate pe piață circa 250.000 tone de legume anual. Banii provin, însă, din Planul Național Strategic – PNS, în mare parte, fiind luați din bugetul altor măsuri, care și așa este mic în exercițiul financiar actual, după cum ne-au declarat consultanții din piață. Pe de altă parte, aceștia se plâng că este prima dată când aud de acest program și nici n-au văzut practic vreun document publicat în scopul consultării pe nicăieri.
Potrivit MADR, banii ar urma să provină din următoarele surse: 10 milioane euro din măsura DR -14 (Investiții în fermele de mici dimensiuni) – PNS și bugetul de stat, cu o intensitate a sprijinului de 85%; 10 milioane euro din măsura DR- 30 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri) – PNS și bugetul de stat, cu o intensitate a sprijinului de 100% și 20 milioane euro din măsura DR -26 (Înființarea sistemelor de irigații) – PNS și bugetul de stat, cu o intensitate a sprijinului de 65%.
Destinația banilor
Banii vor fi acordați pentru achiziționarea unui kit modular de irigații prin picurare, independent energetic, pentru 1 hectar cultivat cu legume sau cartofi, precum și a unui container cu temperatură controlată pentru depozitare temporară. Măsura se adresează tinerilor fermieri cu vârsta de până la 40 de ani, care trebuie să dețină o suprafață de teren în proprietate, arendare, sau concesionare de la ADS. Producția urmează să fie contractată de Casa de Comerț Agroalimentar Unirea, cam atât se știe la acest moment.
Cum programul a fost lansat la Bechet, în județul Dolj, mulți s-au întrebat dacă nu cumva acesta este cu dedicație, fiind destinat în principal legumicultorilor din zona Oltenia.
Nu în ultimul rând, ministrul a părut să facă și ceva reclamă firmei din Israel care a furnizat echipamentele. Acum, mai rămâne o mare întrebare și legat de viitorul lui Petre Daea la Ministerul Agriculturii, dat fiind conjunctura politică actuală.