„Programul Tomata”, prelungit până la 1 iulie. Alte modificări importante
Guvernul a aprobat în Ședința de Guvern din 8 iunie 2022 prelungirea perioadei de valorificare a producțiilor realizate prin „Programul Tomata” până la 1 iulie, în loc de 10 iunie, cum fusese prevăzut inițial.
De asemenea, prin acest act normativ se modifică și termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de producție, acesta urmând a fi data de 30 august inclusiv, față de 30 iunie, cum era stabilit inițial.
„Temperaturile scăzute din primăvară au creat o serie de dificultăți legumicultorilor înscriși în Programul Tomata. Plantele și-au încetinit dezvoltarea, iar fermierii au fost nevoiți să investească mai mult în sistemele de încălzire, în condițiile unor costuri ridicate pentru energia electrică și gazele naturale. În urma dialogului cu fermierii, am luat decizia să prelungim termenul de valorificare pentru legumele în spații protejate, precum și perioada în care aceștia vor depune documentele justificative pentru primirea sprijinului”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.
Direcțiile județene pentru agricultură vor centraliza documentele justificative pentru virarea sumelor destinate acestei forme de sprijin și vor transmite datele către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la data de 15 septembrie 2022, față de 15 iulie 2022 inclusiv, cum era prevăzut inițial.
Citește și Exclusiv. Prețul roșiilor la producători s-a prăbușit la 1 leu/kg. „Faliment curat”