Programul „Usturoiul” la Botoșani: 102 producători și o suprafață cultivată de 96 hectare
Pe lângă ajutorul de minimis pentru legumele cultivate în spații protejate, în această perioadă, se fac plățile și pentru usturoi. Chiar dacă programul nu are același succes, sunt și zone în țară în care el a fost primit cu interes. În Botoșani, de exemplu, peste 100 de producători din judeţ au primit ajutorul de minimis pentru producţia din 2021.
Cei 102 producători înscrişi în „Programul Usturoi 2021”, care au cultivat usturoi pe o suprafaţă de 96,2 hectare, au intrat în posesia unei sume totale de 1,4 milioane de lei.
„Suma totală plătită este de 1.407.578 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 436/2021 privind aprobarea schemei Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi”, a declarat directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Botoşani, Cristian Delibaş.
Pentru a beneficia de sprijin, producătorii au trebit să valorifice producţia de usturoi în perioada 15 iunie- 22 noiembrie, iar documentele justificative care să ateste valorificarea producţiei s-au depus la Direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la data de 29 noiembrie.
Programul Usturoiul în 2021
Ministerul Agriculturii a alocat 15 milioane de lei pentru ajutorul de minimis în vederea susținerii producției de usturoi în anul 2021. În program s-au înscris 1.016 fermieri, cu o suprafață de 1.151,6 ha.
Valoarea maximă a sumelor plătite fermierilor este de 14.617,5 lei pe hectar, echivalentul a 3.000 de euro. Programul de ajutor de minimis pentru cultura de usturoi a ajuns în 2021 la cel de-al treilea an.