Progresiștii slovaci, creditați ca învingători la europarlamentare. Premierul Fico a votat din spital

Publicat: 09 iun. 2024, 15:41, de George Andrei, în POLITICĂ , ? cititori
Progresiștii slovaci, creditați ca învingători la europarlamentare. Premierul Fico a votat din spital

Partidul Progresist (PS), condus de fostul vicepreşedinte al Parlamentului European, Michal Simecka, a fost creditat cu cele mai multe voturi în preferințele electoratului, în urma alegerilor europarlamentare, desfășurate, sâmbătă, arată datele publicate, duminică, de ziarul Pravda, unul dintre cele mai mari din țară.

Premierul Robert Fico, asupra căruia a avut loc un atentat, pe 15 mai, a votat de pe patul de spital, din Bratislava, unde i-a fost adusă o urnă mobilă.

În momentul în care a votat, Fico a criticat mai multe ţări occidentale, inclusiv SUA, pentru că au permis Ucrainei să folosească armele furnizate de Occident împotriva unor ţinte militare de pe teritoriul Rusiei. Fico a insistat că o astfel de permisiune va duce la escaladarea războiului, scrie Pravda.

Cetăţenii Slovaciei au votat la alegerile europene încă de sâmbătă, cu o zi înaintea majorităţii ţărilor, dar trebuie să aştepte până la ora 21:00 GMT, duminică, pentru a afla oficial rezultatele, când se închid urnele în toate statele UE.

Potrivit rezultatelor neoficiale, publicate de Pravda, partidul de opoziţie al lui Simecka ar fi obţinut 27,8 la sută din voturi şi şase mandate, iar formaţiunea din coaliţia guvernamentală Smer, a populistului de stânga Robert Fico, ar fi câştigat 24,8 la sută şi cinci europarlamentari.

Totodată, partidul de extremă dreapta Republika ar fi obţinut reprezentare în Parlamentul European, cu 12,5 la sută din voturi şi două mandate, iar partidul creştin-democrat KDH şi partidul social-democrat Hlas (Vocea, un partid desprins din Smer cu ani în urmă şi care face parte din coaliţia guvernamentală) au câştigat fiecare câte un mandat de eurodeputat.

Slovacia şi-a ales 15 reprezentanţi în Parlamentul European, după o campanie care a fost afectată de atacul împotriva premierului Fico, care a fost împuşcat pe 15 mai, scrie Pravda.