Proiect de lege pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române
Şase parlamentari de la PNL și de la USR PLUS au iniţiat un nou proiect de lege pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române.
CCR a declarat neconstituţională ordonanţa de urgenţă care viza desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române.
Inițiatorii proiectului sunt parlamentarii PNL Alexandru Muraru, Iulia Scântei, Alina Gorghiu, Gabriel Andronache, Ioan Cupşa și senatorul USR-PLUS Cristinel Gabriel Berea.
„Continuăm demersurile pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din 1989. Mişcarea revoluţionară nu poate fi studiată şi interpretată de către cei care au confiscat idealurile revoluţiei. Ion Iliescu, preşedintele de onoare al Institutului, este judecat pentru crime împotriva umanităţii. Desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din 1989, o sinecură care, prin acţiunile sale, insultă memoria celor care au fost victimele evenimentelor sângeroase din urmă cu 32 de ani, rămâne una din coordonatele Partidului Naţional Liberal. Din nefericire, CCR a a declarat neconstituţională ordonanţa de urgenţă a guvernului Orban pentru desfiinţarea institutului cât şi legea de aprobare a OUG adoptată de actuala coaliţie”, se arată în comunicatul deputatului liberal, Alexandru Muraru.
Alexandru Muraru susţine că românii au nevoie de aflarea adevărului şi nu de finanţarea de la bugetul de stat a unui institut de propagandă.
„Împăcarea cu istoria nu se face cu salarii alocate din bugetul public, cu funcţii de secretari de stat şi cu finanţare anuală de milioane de lei pentru un institut al sinecurilor acordate clienţilor politici numiţi în funcţii pe viaţă. În susţinerea acestei iniţiative, argumentăm că institutul nu a acţionat în vederea atingerii scopului şi misiunii pentru care a fost înfiinţat şi finanţat din fonduri publice, nu şi-a demonstrat utilitatea şi a generat, prin activitatea sa, numeroase tensiuni şi controverse în spaţiul public, transformându-se într-o platformă politică pentru satisfacerea intereselor personale”, precizează liberalul Alexandru Muraru, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege.