Un nou proiect de lege va proteja clienții de pe piața imobiliară. Ce măsuri se vor lua (VIDEO)

Publicat: 11 feb. 2025, 19:58, de Rona David, în POLITICĂ , ? cititori
Un nou proiect de lege va proteja clienții de pe piața imobiliară. Ce măsuri se vor lua (VIDEO)

O propunere legislativă dezbătută marți, 11.februarie, de social democrați împreună cu dezvoltatori imobiliari și alți actori reprezentanți ai acestui segment de piață, are rolul de a proteja cumpărătorii de bunuri imobiliare de eventualele escrocherii.

Astfel, senatorul PSD, Daniel Zamfir, a explicat care sunt noile măsuri de protecție care vor fi implementate în viitorul apropiat. Cele mai importante sunt înscrierea imediată în cartea funciară și garantarea plății avansului.

 Nouă formulă de garantare a avansului plătit de client

„Am stabilit niște principii pentru a schimba legislația ca să evităm situațiile ivite în cazul Nordis. Am convenit să introducem o nouă formulă de garantare a avansului plătit de client, printr-o înscriere provizorie în Cartea funciară, lucru care va asigura o plasă de siguranță pentru cei care plătesc acest avans. De asemenea, am convenit ca sumele plătite ca avans să fie folosite strict pentru dezvoltări imobiliare, nu pentru alte activități.

Cu privire la limitarea avansului, aici părerile au fost au fost diferite, a menționat Daniel Zamfir.

„Suntem într-o economie de piață: este un raport între vânzător și cumpărător și am lăsat la latitudinea cumpărătorilor posibilitatea să își plătească ce avans doresc. Dezvoltatorii imobiliari pot oferi discount-uri, evident, în funcție de avansul plătit”, a mai spus senatorul.

Dezvoltarea imobiliară este o activitate importantă care nu trebuie împiedicată,  a ținut să precizeze, Daniel Zamfir .

„Cazul Nordis a fost o încălcare legii. Cazul Nordis a fost infracțiune. Legea nu-i permitea să facă ce a făcut. Ca atare, există dosar la DIICOT, există, iată, o anchetă și probabil vor plăti pentru infracțiunile respective, dar asta nu înseamnă că exista această posibilitate, această lacună, și permitea dezvoltatorilor imobiliari să facă asta. Cazul Nordis este o înșelătorie. N-aș vrea ca din acest caz nefericit să trăim iarăși o emoție puternică încât să își piardă oamenii încrederea în dezvoltatorii imobiliari. Nu ar fi deloc benefic pentru nimeni’, a punctat Daniel Zamfir.

În circuitul legislativ se află trei proiecte care nu răspund nevoilor, a punctat Zamfir continuând-ele urmând a fi contopite într-un singur proiect.

„Ceea ce va ieși din această lege, o să vedeți, va fi ceva care să atingă cele două obiective propuse: protejarea cumpărătorilor și să nu împiedicăm dezvoltarea imobiliară, pentru că nimeni nu dorește lucrul acesta’. Asumându-și ‘riscul de a fi nepopular’, Zamfir a apreciat că ‘cineva, dacă dorește de bună-voie să plătească zeci de mii de euro pe niște desene, este opțiunea proprie’ și că ‘nicio lege nu protejează pe cineva care nu se protejează la un moment dat singur”.

Cartea funciară va fi pus în dezbatere publică săptămâna viitoare, a semnalat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, după întâlnirea cu reprezentanții dezvoltatorilor, Uniunea Națională a Notarilor Publici, Consiliul legislativ și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Nu poate proteja nicio lege pe cineva care nu se protejează la un moment dat, singur, a atenționat Zamfir care, întrebat de ce nu au agreat formula unei asigurări, a răspuns: O asigurare ar crește clar costul construcției.

Nu aș vrea să generalizăm din cauza situației Nordis. Sunt sute de mii de apartamente care au fost construite în această țară și recepționate și sunt zeci de mii de dezvoltatori imobiliari care și au făcut treaba’, a afirmat Zamfir. Întrebat de ce nu au agreat formula unei asigurări, Zamfir a răspuns: ‘O asigurare ar crește clar costul construcției’.