Proiect: Noul stat pe care vrea să îl creeze Vladimir Putin „lângă noi”
Informația apare într-un proiect al partidului Rusia Unită, formațiune aflată la putere în Federația Rusă. Documentul a fost obținut de serviciul de investigații al Radio Europa Liberă, dar nu prevede ce teritorii vor alcătui noul stat.
Intitulat „Manifestul Consiliului Popular al Rusiei de Sud”, documentul este datat 16 aprilie și prevede că, odată cu crearea noului stat, vor fi recunoscute limba rusă și dialectul ucrainean ca limbă maternă și limbă de comunicare interetnică.
În acest proiect obținut de Skhemy – serviciul ucrainean de investigații al Radio Europa Liberă, se menționează că Ucraina și-ar fi pierdut legitimitatea după Maidan, revoluția din 2013-2014 care a dus la înlăturarea președintelui Viktor Ianukovici.
Cine este autorul documentului
De altfel, Rusia a încercat de mult să susțină că protestele de stradă ar fi fost o lovitură de stat și că guvernul ar fi fost preluat de naziști. Potrivit jurnaliștilor Skhemy, autorul ocumentului ar fi Roman Romanov, un oficial de rang înalt din partidul Rusia Unită.
Acesta a refuzat orice fel de comentarii pe această temă în momentul în care a fost contactat de jurnaliști.