Proiect USR de modificarea a legii privind drepturile persoanelor cu dizabilități
Mai mulţi parlamentari ai USR au depus la Parlament o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii 448/2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, care prevede, printre altele, creşterea indemnizaţiilor acestora şi introducerea unui registru electronic care să cuprindă persoanele cu dizabilităţi care doresc să lucreze şi persoanele juridice care vor să le angajeze.
Proiectul a fost iniţiat de parlamentarii USR Anca Dragu, Oana Ţoiu, Ştefan Pălărie, Cosmin Viaşu, Cosmin Poteraş şi este semnat de liberalul Daniel Fenechiu, precizează un comunicat al USR.
Iniţiativa legislativă prevede creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi de la 70% din Indicele social de referinţă la 100% din ISR. În prezent, indemnizaţia pentru un adult cu handicap grav este de 350 de lei, respectiv 300 lei pentru un copil cu handicap grav, se precizează în comunicat.
De asemenea, pentru persoane care, din cauza dizabilităţii grave, nu au avut şi nici nu pot avea alte surse de venituri de tip salarial se propune un venit de completare, la nivelul Indicelui social de referinţă.
O altă măsură vizată este acordarea certificatului de încadrare în grad pe termen nelimitat şi pentru copiii cu dizabilităţi permanente, în condiţiile în care în prezent doar adulţii beneficiază de această facilitate, indiferent de gravitatea condiţiei copilului şi chiar dacă acesta suferă de o boală incurabilă pentru care primeşte îngrijiri paliative, mai arată USR.
Proiectul mai prevede crearea de alternative pentru a evita instituţionalizarea prin dezvoltarea de servicii în comunitate, de îngrijire şi asistenţă la domiciliu sau în familia extinsă, având în vedere că, în prezent, covârşitoarea majoritate a persoanelor cu dizabilităţi se află în grija exclusivă a familiei, iar în momentul în care acest sprijin încetează, instituţionalizarea este singura opţiune.
Actul normativ clarifică obligaţiile care revin autorităţilor centrale, judeţene şi locale pentru asigurarea unei incluziuni reale, prin garantarea accesului la educaţie, sănătate şi muncă, precum şi eliminarea contribuţiei pe care persoanele cu dizabilităţi instituţionalizate sunt obligate să o plătească centrului în care sunt instituţionalizaţi, centru care deja primeşte bani publici pentru întreţinerea acestor persoane.
Proiectul prevede introducerea unui registru electronic care să cuprindă persoanele cu dizabilităţi care doresc să se angajeze, precum şi persoanele juridice care doresc să angajeze persoane cu dizabilităţi. ANOFM, prin Agenţiile judeţene, se va implica activ în organizarea şi elaborarea de programe de formare/reconversie profesională a persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, este prevăzută şi obligaţia pentru MEN şi DGASPC să stabilească numărul necesar de cadre didactice itinerante/de sprijin, astfel încât să fie respectat dreptul la educaţie. MEN va asigura şi adaptarea curriculei pentru copiii cu CES integraţi în învăţământul de masă, precum şi procedura specifică de examinare/evaluare a competenţelor.
Pentru a asigura garantarea în plată a salariilor asistenţilor personali, iniţiativa prevede alocarea de la bugetul central, în proporţie de 100%, a sumelor necesare.
„Sistemul de asistenţă socială din România este sufocat de birocraţie şi subfinanţat. România nu a oferit demnitate persoanelor cu dizabilităţi, ci doar condiţii absurde pe care să le îndeplinească pentru a primi dreptul lor la un trai decent. Cum este posibil ca, indiferent de gravitatea afecţiunii, un copil cu dizabilitate gravă, ireversibilă, să meargă periodic la comisia de evaluare pentru eliberarea certificatului care atestă o dizabilitate permanentă? Vrem să reducem birocraţia excesivă şi să mărim cuantumul indemnizaţiei în funcţie de fiecare dizabilitate, astfel încât persoanele cu dizabilităţi să poată avea o viaţă demnă şi protejată de statul român. Această lege are nevoie de responsabilitate şi majoritate politică pentru a deveni realitate„, a afirmat Anca Dragu, senator USR, conform sursei citate.
Potrivit deputatului Oana Ţoiu, mai puţin de 5 din 100 de persoane cu dizabilităţi adulte sunt angajate, deşi sunt mii de locuri de muncă neocupate astăzi. „A venit demult vremea să recunoaştem partea de ‘abilitate’ din dizabilitate şi să eliminăm piedicile de participare la viaţa comunităţii. Centrele mari trebuie închise şi locurile de muncă, şcoală şi comunitatea deschise cu adevărat”, a adăugat Ţoiu.
Senatorul Cosmin Poteraş a subliniat că, atunci când e vorba despre copii, în special despre copiii cu dizabilităţi, orgoliile politice trebuie să dispară, pentru a face loc dialogului şi consensului.
„Această lege are un impact semnificativ asupra vieţilor tuturor persoanelor cu dizabilităţi din România, în număr de peste 850.000, precum şi asupra familiilor acestora. Invităm colegii din Parlament care pun preţ pe viaţa şi pe demnitatea umană, precum şi pe respectarea drepturilor semenilor noştri, să ni se alăture în acest demers necesar„, a mai declarat Poteraş, conform sursei citate.
Senatorul Ştefan Pălărie a arătat că proiectul de lege „rescrie, din temelii, după consultări majore cu cei afectaţi, Legea 448 cu consideraţie pentru fiecare aspect al celor peste 850.000 de români condamnaţi astăzi la izolare, sărăcie şi nefericire”.
„Mai rău decât tratamentul aplicat de stat cetăţenilor săi este tratamentul aplicat asupra celor mai vulnerabile persoane: persoanele cu dizabilităţi”, a apreciat Pălărie.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.