Proiectile şi muniţie de infanterie, descoperite într-o curte din Cugir

Publicat: 06 sept. 2024, 22:43, de Autor: Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Proiectile şi muniţie de infanterie, descoperite într-o curte din Cugir
Foto: observatorulph.ro

Mai multe proiectile şi elemente de muniţie de infanterie au fost descoperite vineri de un localnic din oraşul Cugir în timpul unor săpături pe care le efectua în curtea sa.

„Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba a fost solicitată să intervină pentru asanarea muniţiei rămasă neexplodată în oraşul Cugir. În urma misiunii pirotehnice au fost asanate 7 proiectile şi 9 elemente de muniţie de infanterie”, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan.

El a precizat că acestea ar fi fost găsite în timpul unor săpături efectuate în curte de către un localnic. Cel mai probabil, proiectilele provin din cel de-Al Doilea Război Mondial.

De altfel, în Vinerea – Cugir, în 2001 s-a înregistrat cea mai mare descoperire de acest gen din Alba. Atunci au fost găsite în jur de 600 de proiectile într-un loc în care a existat, până în 1946, un depozit de armament. Depozitul a fost distrus în urma unei explozii. Pe locul respectiv s-au format gropi, inundate ulterior. Din cauza secetei prelungite din primăvara lui 2001, apele au secat, astfel încât proiectilele rămase intacte au ieşit la iveală.