Următoarea etapă a studiilor de inginerie pentru amplasamentul proiectului reactoarelor modulare mici de la Doiceşti (județul Dâmbovița – n.red.) va fi lansată miercuri, conform declarațiilor lui Jennifer Granholm, secretar al Energiei, la Forumul de Afaceri al Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie și Climă.
Jennifer Granholm a menționat că această sursă de energie fără emisii de carbon va contribui la eliminarea treptată a activelor pe cărbune din România și va poziționa țara ca un potențial centru al lanțului de distribuție SMR.
„În spiritul cooperării transatlantice, sunt încântată să anunț câteva etape importante ale parteneriatului nostru energetic cu România. Sunt foarte încântată să anunț că Fluor și Sargent & Lundy au ajuns la un acord de principiu cu Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) din România pentru modernizarea și dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă. Acest proiect a fost un rezultat al unui acord interguvernamental inovator între Statele Unite și România privind cooperarea în domeniul energiei, care stabilește un proces continuu de dialog, sprijin și parteneriat în schimbul folosirii bunurilor și serviciilor energetice americane. (…) În baza aceluiași acord, vom lansa mâine (miercuri – n. r.) următoarea fază a studiilor de inginerie specifice amplasamentului pentru un proiect SUA – România al unui reactor modular de mici dimensiuni. Compania americană NuScale Power și SNN din România au convenit să colaboreze în vederea implementării tehnologiei NuScale la o centrală de cărbune ieșită din uz. Această sursă fără emisii de carbon va contribui la eliminarea treptată a activelor pe cărbune din România și o va poziționa drept un potențial centru al lanțului de distribuție SMR”, a declarat Jennifer Granholm.
Aceasta a menționat și despre Memorandumul semnat marți între compania americană Sage Geosystems și ELCEN, „care va explora potențialul de înlocuire a unei centrale termice pe bază de combustibili fosili cu o sursă de energie alternativă curată și fiabilă”, respectiv energia geotermală.
„Parteneriate inovatoare precum acesta sunt o piatră de temelie a tranziției energetice, o dovadă a ceea ce putem realiza împreună și un semn a ceea ce va urma”, a subliniat oficialul american.
În altă ordine de idei, Jennifer Granholm a accentuat că războiul din Ucraina „ne-a pus la încercare hotărârea și rezistența”, dar a contribuit și la scăderea dependenței de petrolul și gazele rusești și la investițiile în surse regenerabile de energie.
„Ultima dată când ne-am întâlnit, am marcat un an de la invazia lui Putin în Ucraina. Astăzi, la aproape 900 de zile de la invazie, sunt la fel de copleșită de curajul și determinarea poporului ucrainean și la fel de recunoscătoare celor care au oferit adăpost sigur familiilor care fug de război, precum cei din România, Polonia și alții. Acest conflict ne-a pus la încercare hotărârea și rezistența și de fiecare dată am făcut față provocării, ieșind mai puternici și mai uniți ca niciodată. Statele Unite au livrat miliarde de dolari prin ajutor militar și umanitar pentru poporul ucrainean. Ne-am redus cu toții dependența de petrolul și gazele rusești – inclusiv prin conectarea partenerilor noștri moldoveni la rețeaua europeană. Și am investit pentru a diversifica sursele regenerabile de energie, cum ar fi energia eoliană și solară – resurse nelimitate pe care niciun dictator nu le poate controla”, a afirmat ministrul american.
Astfel, a adăugat ea, națiunile P-TECC se află în prezent în fruntea unei noi economii bazate pe energie, una care protejează clima și sănătatea, economisește banii cetățenilor și creează locuri de muncă de viitor.
Jennifer Granholm a oferit câteva exemple, precum colaborarea Poloniei cu Westinghouse pentru construirea primului reactor nuclear al țării, utilizarea energiei geotermale de către Croația, creșterea capacității solare de către Bulgaria și Cehia, extinderea capacității de generare cu hidrocentrale cu acumulare prin pompaj în Lituania, precum și planurile de extindere a capacității nucleare în Slovacia, Slovenia și România. De asemenea, în jurul coastelor Mării Baltice, Mării Negre, Mării Adriatice și Mării Mediterane apar planuri pentru noi instalații eoliene offshore.
Reprezentanți de rang înalt din sectorul energetic public și privat s-au reunit marți, la Palatul Parlamentului, în cadrul Forumului de Afaceri al Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie și Climă (P-TECC) și al evenimentului Alianței Orașelor Verzi, pentru a discuta despre securitatea energetică, tranziția energetică, proiectele de infrastructură și modul în care orașele implementează strategii pentru a accelera căile curate.
Evenimentele se desfășoară în cadrul celei de-a cincea reuniuni a P-TECC, organizate de Departamentul de Energie al SUA, Ministerul Energiei din România și Atlantic Council, și vor continua miercuri cu o reuniune ministerială ce se va concentra pe rolul politicii industriale în atingerea obiectivelor noastre transatlantice de securitate energetică și climă.