Proiectul renaturării Luncii Dunării, tergiversat 15 de ani pentru că deranjează interesele „marilor fermieri”

Pentru multe comunități de pe malul fluviului renaturarea Luncii Dunării prin refacerea salbei de lacuri și bălți care au fost secate și transformate în terenuri agricole după 1950, ar reprezenta o șansă a revirimentului economic prin creșterea potențialului piscicol și turistic al acestor localități, dar proiectul este tergiversat.

În urmă cu 15 ani, era anunțată renaturarea unor foste zone de deltă din Lunca Dunării pentru a fi restabilit un echilibru climatic care a fost distrus odată cu desecările efectuate pentru a fi asigurat succesul „agriculturii socialiste”.

În anii 60, au fost desecate peste 80% din suprafețele de luciu de apă din Lunca Dunării. Ritmul îndiguirilor a crescut în intensitate după 1949, când suprafața îndiguită era de 10.200 ha. În 1962 s-a ajuns la 106.233 ha, în 1964 la 306.000 ha, iar în 1969 la 395.000 ha. În 1987 s-a ajuns la o suprafață îndiguită de 430.000 ha. Asta însemna 84% din întreaga suprafață a luncii de pe malul românesc al Dunării.

Ceea ce părea un succes pentru atingerea obiectivelor „agriculturii socialiste” s-a dovedit un eșec din punctul de vedere al siguranței acestor zone, deoarece nu mai puteau fi atenuate efectele viiturilor și s-a ajuns la inundații catastrofale, precum cele din 2006 și 2010, care au demonstrat că digurile nu pot apăra nici localități, nici terenuri cu culturi agricole.

La ambele viituri au fost depășite cotele înregistrate la inundațiile istorice din 1897 și 1921, când Lunca Dunării nu era „sistematizată” pentru agricultură.

Vezi Galeria foto 3 Imagini

„Coridorul Verde al Dunării”, un proiect demarat după inundațiile catastrofale din 2006

Proiectul „Redimensionarea ecologică şi economică a incintelor amenajate din Lunca şi Delta Dunării”, numit și „Coridorul Verde al Dunării” a fost demarat după inundaţiile din 2006 în scopul reducerii riscului la inundații de-a lungul cursului Dunării.

La inundațiile din 2006 au fost cele mai mari distrugeri, acestea soldându-se cu inundări, fie prin ruperea digurilor de către viitură la 8 incinte îndiguite, cu o suprafață totală de 71.749 ha, fie datorită inundărilor controlate, prin dinamitarea digurilor, la alte două incinte, cu un total de 15.607 ha.

Atunci au fost inundate 87.356 ha de terenuri, dar și multe localități. Au fost mii de familii cărora apele le-au distrus gospodăriile și odată cu ele, munca de-o viață.

Sub presiunea acestui dezastru, oficialii de la Ministerul Mediului au luat decizia elaborării unui studiu pentru renaturarea Luncii Dunării și zonei Lacului Brateș situat în apropierea Galațiului.

Proiectul de renaturare a Luncii Dunării a fost elaborat de Institutul Naţional de Cercetări „Delta Dunării” din Tulcea în colaborare cu alte 5 institute de cercetări. Proiectul a costat peste patru milioane de lei şi viza refacerea ecosistemelor din Lunca Inferioară a Dunării pe o suprafaţă de 530.000 ha de teren.

Cercetătorii au elaborat modele digitale, au realizat scenarii şi simulări de inundare, modele tridimensionale ale sectoarelor vizate, modele hidraulice, hărţi, evidența coronamentelor digurilor, etc.

Proiectul a fost abandonat ca să nu fie lezate interesele „marilor fermieri”, care cultivau 110.000 ha preluate de la ADS
În 2010, proiectul era finalizat și trebuia să se treacă la faza de execuție, însă soluția specialiștilor a fost schimbată de responsabilii din Ministerul Mediului.

La dezbaterea care a avut loc la Prefectura Galați, un secretar de stat de la Ministerul Mediului (Dan Cârlan – n red) anunţa că „din raţiuni economice” 85% din suprafeţele desecate vor rămâne în folosinţă agricolă.

Practic, cei de la Ministerul Mediului au hotărât că se vor renatura numai 15,9% din suprafeţe. Pe 40,8% din suprafeţe vor fi terenuri agricole amenajate ca poldere, adică suprafețe inundabile dacă este strict necesar, iar alte 43,3% din suprafeţe vor fi exclusiv terenuri agricole.

Chiar și în această variantă, renaturarea Luncii Dunării a tot fost amânată de la an la an, pentru că, revenind la „rațiunile economice”, în joc erau interesele „marilor fermieri”, care aveau exploatații agricole pe 110.000 de hectare din lunca fluviului.

Nu erau proprietari cu acte pe acele suprafețe, pentru că erau terenuri preluate de la Agenția Domeniilor Statului (ADS), dar au avut un cuvânt greu de spus, deoarece erau personaje influente. La vremea aceea lista era: Culiţă Tărâţă (56.559 ha) şi Doru Ioan Tărăcilă (30.000 ha), Triţă Făniţă (14.000 ha, prin interpuşi) şi Ioan Nicolae (10.000 ha).

Între timp, au dispărut multe dintre acele personaje, probabil că în locul lor au apărut altele, mult mai influente, pentru că despre renaturarea Luncii Dunării nici măcar nu se mai discută în spațiul public. Este un proiect „de sertar”.

Cum a dispărut Delta din sudul României

La desecările din anii 60, a fost distrusă o „a doua Deltă a Dunării” din România, cea din sudul țării, prin desecarea lacurilor și bălților din luncă. Printre acestea se aflau Rast – 2.500 ha de luciu de apă, Nedeia – 900 ha, Potelu – 7.200 ha, Suhaia – 3.100 ha, Moștiștea – 2.300 ha. Cea mai mare era Balta Greaca, ce avea o suprafață de 7.400 ha.

În 1910, Grigore Antipa nota că la Balta Greaca sistemul era alcătuit predominant din ecosisteme acvatice, pajiști naturale, păduri și zone umede. Pe atunci, zona Greaca oferea agrement și producții anuale de 7.000 tone de pește, dar avea și rolul foarte important de reglare a debitului Dunării pentru a reduce riscurile inundațiilor.

Șantierul „Ana Pauker” a distrus „Balatonul României”

Tot în anii 60 a fost distrusă și o altă deltă a Dunării, din apropierea Galațiului. De fapt, în urmă cu o sută de ani, Delta Dunării începea la Galați și continua către Isaccea cu Lacul Crapina, Canalul Crapina (desecate în anii 60) și cu o salbă de lacuri și bălți, până la Tulcea.

La Galați, exista Lacul Brateș, care acum mai are un luciu de apă de 2.042 ha, dar care în urmă cu o sută de ani se întindea pe o suprafață de 27.000 ha. Atunci avea renumele de „Balatonul României”.

Suprafața Brateșului a fost diminuată după ce în perioada interbelică au fost construite mai multe diguri și au fost efectuate desecări, suprafața lacului fiind redusă la 7.900 ha.

În anii 50, pe malul Brateșului a fost înființat șantierul „Ana Pauker”, al cărui scop era desecarea unei alte mari suprafețe a lacului pentru ca mii de hectare să fie transformate în terenuri arabile. Așa s-a ajuns ca luciul de apă al Brateșului să fie redus la 2.042 ha.

Ferma piscicolă de la Brateș a fost abandonată în 1997, când a fost falimentată societatea din care făcea parte, Pescogal SA Galați.

Nici producțiile agricolă nu justifică desființarea „Balatonului României”. După câțiva ani în care pământurile fertile au oferit producții agricole spectaculoase, s-a ajuns la producții agricole la indicatorii obișnuiți.