Propaganda rusă scoate la bătaie dovezile „crimelor și atrocităților naționaliștilor ucraineni” din… al doilea Război Mondial

Publicat: 21 mart. 2022, 10:46, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Propaganda rusă scoate la bătaie dovezile „crimelor și atrocităților naționaliștilor ucraineni” din... al doilea Război Mondial

Confruntați cu un proces internațional pentru crime de război, liderii ruși scot, la rândul lor, dovezi ale „crimelor și atrocităților naționaliștilor ucraineni”. Documentele la care se referă ei nu sunt însă de actualitate ci se referă la acțiuni din al doilea Război Mondial.

Conform unui comunicat de presă postat pe pagina proprie de Facebook, Ministerul Apărării din Rusia a lansat un proiect multimedia istoric intitulat „Arhivele țin minte tot…” Acesta este dedicat „dovezilor crimelor și atrocităților naționaliștilor ucraineni împotriva poporului lor” în timpul Marelui Război Patriotic, cum este intitulat cel de-al Doilea Război Mondial. Informațiile pot fi accesate pe zapravdu.mil.ru.

Conform reprezentanților ministerului, numeroase dovezi ale genocidului civililor sovietici de către ocupanții fasciști și naționaliștii ucraineni au fost dezvăluite și confirmate: jafuri și asasinate în masă (de multe ori – cu deosebită cruzime) asupra cetățenilor nevinovați, inclusiv bătrâni, femei și copii.

„Colaboratorii fasciști – naționaliști ucraineni au lăsat o moștenire teribilă și criminală, distrugându-și propriul popor”, mai spun reprezentanții Ministerului Apărării din Rusia.