Proprietarul azilului în care a locuit Zina Dumitrescu, despre neregulile din sistem: „E cusut cu ață albă”
Ion Cassian, proprietarul căminului de bătrâni în care a locuit Zina Dumitrescu în ultima parte a vieții, a vorbit public despre ororile petrecute în azile. Acesta a identificat câteva dintre neregulile din sistem și ce anume ar trebui să-i alarmeze pe cei care își lasă rudele la azil.
„Zi de zi vin controale acum, de peste tot, vin mai des, da, de când cu scandalul. Înainte veneau și nu prea, dar ei știau care sunt căminele execrabile și care sunt curate. La noi nu prea aveau ce să găsească, la mine totul e farmacie, la orice oră, nu trebuie să se anunțe un control’, a declarat Ion Cassian pentru Impact.ro.
În continuare, Ion Cassian a vorbit și despre costul real al unui pacient. Acesta a explicat motivul din cauza cărora în unele azile condițiile lasă de dorit. Conform spuselor lui, totul depinde de taxa mult prea mică, concepută din dorința de a trage cât mai mulți pacienți.
„Nu știu exact costul unui pacient, în București, dar am auzit că e și de 2.500 de lei. E o taxă însă foarte mică. Când ceva este mai ieftin, decât e normal, trebuie să-ți pui un mare semn de întrebare. Un proprietar trebuie să plătească lumina, gazele, salariile, tot felul de taxe. Toate au un cost care se reflectă în taxă. Eu nu mi-aș lăsa părintele acolo unde mi se impune taxă mică și un program de vizită.
Mi s-ar părea cusut cu ață albă să aibă program de vizită. Eu trebuie să am dreptul să-mi văd părintele când doresc. Vreau să sun la sonerie și să zic: ‘Bună ziua, am venit să-mi văd tatăl!’. Așa, pur și simplu, fără să îi anunț din timp. Familiile trebuie să verifice starea de sănătate a rudelor internate, nu e normal să se ajungă la nivelul acesta, să cerșească, e inuman.
Prețul real este între 3.000 și 4.000 de lei, depinde de complexitatea serviciilor, a mâncarii, dacă se folosesc pamperși, etc. Sunt și persoane care au probleme cu deglutiția și atunci e nevoie de un angajat care trebuie să îi dea să mănânce, trebuie pasate alimentele. Păi, din 2.500 de lei, ce îi dai de mâncare, toată luna? Pește congelat?
La control se verifică inclusiv frigiderele, termenul de garanție al alimentelor. Noi luăm alimente din 3 în 3 zile, în special lactatele, pentru a se consuma în termen. Bătrânii sunt foarte sensibili, corpul nu mai funcționează în parametri normali, prin urmare, trebuie mereu mâncare proaspătă’, a adăugat el.
Ion Cassian a dezvăluit și faptul că media de vârstă a unui pacient internat în azil a scăzut dramatic. În centrul său din Ghermănești există persoane și de 55 de ani, dar și de 100 de ani.
„Avem și pacienți de 60 de ani, dar și de 100 de ani, am avut și de 55 de ani, care au suferit un AVC sau de Alzheimer. Oamenii se îmbolnăvesc acum mult mai de tineri, la 60 sunt deja avansați, au fel de fel de probleme de sănătate. Dar, dacă sunt tratați bine, pacienții trăiesc mult.
Avem și acum o doamnă care e la noi de vreo 10 ani. Media de viață într-un azil depinde de felul în care pacientul interacționează cu personalul. Noi nu facem decât să le dăm tratamentul prescris de medici, să îi hrănim cu mâncare de calitate, proaspătă, iar interacțiunea trebuie să fie de maximă calitate, acești trei factori sunt foarte importanți’, a explicat Ion Cassian.