Propunere legislativă: Cei cu diplome false trebuie să returneze sporurile și salariile obținute ilegal
USR a depus un proiect de lege inițiat de deputata Oana Țoiu, care propune ca angajații care au beneficiat de pe urma unor diplome sau certificate false să fie obligați să returneze avantajele financiare obținute ilegal, iar instituțiile publice care au efectuat plăți bazate pe aceste documente fictive să fie obligate să recupereze sumele respective.
USR susține că, în prezent, nu există în Codul Muncii sau în Codul Administrativ dispoziții clare care să permită angajatorilor să recupereze sumele plătite necuvenit angajaților în cazul în care diplomele sau certificatele acestora sunt anulate definitiv prin hotărâre judecătorească.
„În ultimii ani, un număr semnificativ de diplome de bacalaureat şi de licenţă au fost desfiinţate de instanţele judecătoreşti. De exemplu, în aprilie 2022, Judecătoria Sectorului 4 a dispus desfiinţarea a 43 de diplome de bacalaureat şi a 24 de diplome de licenţă. De asemenea, Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor a unui general, fost şef SPP, eliberată de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Or, o parte dintre cei ale căror diplome au fost desfiinţate au fost/sunt angajaţi sau funcţionari publici în autorităţi şi instituţii publice şi au obţinut beneficii de pe urma acestor documente false”, arată USR.
„Cei care au decizii definitive ale instanţei că au folosit diplome false de doctorat, de specializări sau de licenţă ori master vor fi nevoiţi să returneze foloasele necuvenite obţinute pe baza lor: sporuri, salariu net şi alte beneficii. Angajatorii privaţi vor avea dreptul de a le recupera în instanţă, iar angajatorii de drept public vor avea obligaţia să iniţieze procesul de recuperare. Pentru minciună şi furt trebuie să existe consecinţe, iar primirea unui salariu sau a unui spor de doctorat pe baza unei diplome false este un folos necuvenit, care trebuie returnat, iar consecinţele sunt necesare pentru restabilirea unor principii corecte în societate”, declară deputata USR Oana Ţoiu, membră a Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor.
Proiectul USR propune modificarea Codului Muncii (Legea 53/2003) astfel încât, în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă este desființată sau anulată diploma sau certificatul de studii al unui angajat (situație în care acesta nu îndeplinește nivelul de studii necesar pentru postul ocupat sau pentru acordarea anumitor sporuri salariale), angajatorul să aibă dreptul să recupereze sumele obținute necuvenit, într-un termen de 12 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
În cazul autorităților, instituțiilor publice și unităților bugetare, propunerea prevede că recuperarea sumelor obținute necuvenit să constituie o obligație.
USR propune și dispoziții similare în completarea Codului Administrativ (OUG 57/2019) pentru funcționarii publici.