Propunerea legislativă ce poate aduce câteva sute de lei în plus fiecărui salariat
O propunere de reducerea și plafonare a taxelor pe muncă ar putea aduce câteva sute de lei în plus, lunar, fiecărui salariat. În cazul în care ar fi adoptată, inițiativa ar intra în vigoare din prima zi a anului viitor.
Propunerea, inițiată de Dan Vîlceanu și Florin Cîțu și semnată deja de mai mulți colegi liberali parlamentari, vizează două modificări în Codul Fiscal. Prima cere diminuarea taxei de asigurări de sănătate de la 25% la 20%, iar a doua – instituirea unui plafon maxim pentru plata contribuțiilor de asigurări de sănătate la nivelul a cel mult trei salarii minime de bază.
România taxează prea mult
„Povara fiscală aplicată asupra persoanelor care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor este una dintre cele mai mari din spațiul Uniunii Europene.
Printre consecințele acestei stări de fapt putem enumera: un nivel ridicat al muncii la negru sau în zona gri, un număr covârșitor de salarii minime brute, o disimulare a muncii în favoarea diferitelor forme de asistență socială”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.
Un alt argument se referă la inflația galopantă ce impune adoptarea unor măsuri care să genereze majorarea veniturilor nete ale tuturor angajaților, în scopul protejării relative a puterii de cumpărare.
„Măsurile propuse vor asigura un volum relativ constant al cererii agregate la nivel național, cu impact pozitiv asupra veniturilor fiscale: TVA, accize, impozit pe salarii.
Va exista, pe termen mediu, și un impact bugetar pozitiv de runda a doua, ca urmare a stimulării consumului și a creșterii economice”, se mai arată în expunerea de motive.
Cât primesc în plus salariații
În condițiile în care salariul mediu brut actual este de aproximativ 7.000 de lei, dacă s-ar aplica astăzi această diminuare a CAS ar rezulta un plus de 350 de lei și de 150 de lei în plus în situația celor cu minim pe economie (în prezent 3.000 lei brut lunar).
Dacă ar fi adoptate modificările Codului Fiscal propuse, asigurările de sănătate s-ar achita doar pentru venituri lunare de 9.000 de lei, diferența suplimentară urmând a nu mai fi taxată.
„Indiferent de nivelul contribuției asigurărilor de sănătate, asigurații dispun de același pachet de servicii de sănătate”, motivează inițiatorii propunerii legislative.
Lovitura politică
În urmă cu o săptămână, Florin Cîțu se arăta nemulțumit de faptul că s-ar fi dus o campanie împotriva sa, finanțată de Tineretul Social Democrat. Și Rareș Bogdan reproșa faptul că PSD face ce vrea iar PNL pare că a ajuns o „o anexă” a actualei guvernări.
În acest context și în cel al îndelung vehiculatei „taxe de solidaritate” de 1% pe cifra de afaceri pe care PSD ar dori să o aplice companiilor, propunerea liberalilor pare și una puternic motivată politic: o replică la adresa PSD și un bun motiv de dezbateri în prag de campanii electorale.
Un argument în acest sens ar putea fi și lipsa indicării resursei bugetare și a impactului pe care îl vor avea cele două propuneri de diminuare/ plafonare a taxelor.
„Relativa diminuare a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat va fi compensată, pe termen scurt, prin transferuri de la bugetul de stat iar pe termen mediu și lung anticipăm o creștere a veniturilor de asigurări sociale și o echilibrare a bugetului asigurărilor sociale de stat”, este singura explicație oferită în expunerea de motive.