Propunerile ministrului Educației privind vacanțele din viitorul an școlar

Publicat: 09 feb. 2022, 19:45, de Puterea.ro, în Educație , ? cititori
Propunerile ministrului Educației privind vacanțele din viitorul an școlar
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că a propus ca școala să înceapă în anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie și să se încheie pe 16 iunie. În plus, spune oficialul, în toamnă ar putea fi introduse Săptămâna Altfel și o săptămână de vacanță pentru toți elevii.

 „Vom propune ca această vacanță de iarnă să fie în perioada 22 decembrie – 8 ianuarie, deci cu o durată suficient de mare. Avem o a doua perioadă, a Sărbătorilor Pascale. Anul acesta vom propune pentru anul 2022-2023 perioada 7 – 18 aprilie, deci avem deja două vacanțe mari care împart în trei secțiuni anul școlar.

Pe de altă parte, interesul elevilor este acela de a învăța. Avem printre cele mai scurte durate ale anului școlar, durata de cursuri, motiv pentru care am făcut deja propunerea, o pot repeta în această seară, de a începe pe 5 septembrie anul școlar 2022-2023 și a-l încheia pe 16 iunie. În acest fel, ca durată a cursurilor ne apropiem de media europeană. Nu mai suntem pe ultimele locuri din perspectiva numărului de zile de școală”, a declarat ministrul Educației, miercuri, la TVR 2.

În toamnă ar putea fi o vacanță pentru toți elevii, spune Sorin Cîmpeanu.

„Sunt foarte de acord – și nu contează punctul meu de vedere ca ministru al Educației, dar contează experții în pedagogie, care spun că într-adevăr este de preferat să alternăm perioade de școală, module de învățare de șase, șapte, opt săptămâni cu perioade de odihnă. Din această perspectivă, este foarte posibil să introducem în prima parte a anului școlar, deci în toamna acestui an care a început, Săptămâna Altfel și, de asemenea, o săptămână de vacanță pentru toți elevii.

 Am înțeles foarte bine și neajunsurile generate, spre exemplu, într-o familie care are un copil în învățământ primar și un copil în învățământ gimnazial sau liceal de lipsa suprapunerii acestor vacanțe și cred că vom formula propunerea ca la final de octombrie să fie o vacanță de o săptămână pentru toți elevii, ciclu primar, gimnazial și liceal”, a adăugat liberalul.