Prostul universal: scurtă descriere a celei mai mari forțe de pe planetă

Dintre toate forțele care modelează lumea, prostia este singura constantă cu adevărat universală. Gravitația are fluctuații, economia se clatină, democrația intră la apă. Dar prostia — oh, prostia! — prosperă în orice sistem politic, educațional sau tehnologic. Nu cunoaște sărăcie, nu cere resurse, nu obosește. Nu trebuie instruită, cultivată sau întreținută. Se naște, crește, se reproduce și votează.

Prostia: o scurtă descriere a infinitului la pătrat

1. Ce este prostia? O definiție imposibil de exactă, dar perfect recognoscibilă

Prostia nu e absența inteligenței. E, mai degrabă, refuzul activ al gândirii. E autosuficiența în eroare, convingerea profundă că „știi mai bine” în ciuda tuturor evidențelor. Prostul nu are dubii. Nu ezită. Nu își pune întrebări. Nu caută adevărul — îl simte, îl „știe din instinct”, i l-a spus cineva „de încredere” sau l-a auzit pe TikTok.

Științific vorbind, am putea defini prostia ca inabilitatea cronică de a corela cauza cu efectul, de a accepta complexitatea și de a învăța din greșeli.

2. Gradarea prostiei: de la prost simplu la idiot planetar

Prostia vine în nuanțe și forme. Iată o clasificare empirică (dar teribil de exactă în viața reală):

• Prostul simplu – bine intenționat, dar rupt de logică. E genul care se întreabă dacă Luna ne influențează gândurile „că e aproape de cap”.
• Tâmpitul – prostul vocal. Nu doar că nu știe, dar e convins că știe mai bine ca oricine. E omul care te contrazice cu siguranță, dar fără argument.
• Cretinul – se bucură când face rău altuia, chiar și fără vreun beneficiu. E acela care blochează drumul „că așa vrea el”.
• Imbecilul – deja periculos. Este prostul care ajunge în poziții de putere și le folosește fără să înțeleagă consecințele. Genul care poate semna un decret și nu-și dă seama că va produce un dezastru.
• Idiotul sistemic – cel care devine simbol al prostiei instituționalizate. Nu e doar individul, e tot sistemul care îl promovează, îl protejează, îl aplaudă. Aici intră dictatorii, liderii cultului conspirației, predicatorii digitali ai ignoranței.

3. Ce dovedește că ești prost? Semne clare, greu de ignorat

• Crezi că ai întotdeauna dreptate.
• Te simți personal atacat de orice idee diferită.
• Îți alegi sursele în funcție de ce îți confirmă prejudecățile.
• Ai o reacție viscerală la argumente logice.
• Refuzi să recunoști că ai greșit, chiar și când ți se demonstrează.
• Confunzi curajul cu aroganța și opinia cu cunoașterea.

Mai pe scurt: prostul nu e prost pentru că nu știe, ci pentru că refuză să învețe.

4. Când proștii ajung la putere

Istoria e plină de momente în care prostia a luat decizii. Uneori cu uniformă. Alteori cu cravată. Prostul la putere este cel mai mare pericol pentru o societate, pentru că nu are busolă morală, nu înțelege mecanismele, dar are acces la butoane. Și ce face prostul cu butonul? Apasă. De mai multe ori.

Prostul care decide poate declanșa războaie, poate distruge sisteme de educație, poate dinamita economii întregi. Și mai ales, poate transforma prostia într-o valoare de stat: vezi cazurile în care „intelectualii” devin „dușmani ai poporului”, iar analfabeții funcționali – modele de succes.

5. De ce par să se înmulțească? Pentru că au platformă, ecou și public

În epoca rețelelor sociale, prostia s-a democratizat. Fiecare om cu o idee proastă are acum acces la un public, la validare, la comunitate. Proștii nu mai stau izolați la colțul barului. Au pagini de Facebook, podcasturi, ba chiar și cariere în televiziune.

Mai mult, algoritmii favorizează emoția, nu rațiunea, volumul, nu calitatea, viralul, nu adevărul. Așa se explică de ce prostia pare că se înmulțește: pentru că e vizibilă și recompensată.

Și pentru că e contagioasă: în preajma unui prost sigur pe el, omul inteligent începe să tacă, iar cel nesigur începe să-l creadă.

6. Prostia cu impact istoric: când s-au scris tragedii cu pixul prostului

➤ Căderea Troiei – „Hai să băgăm calul în cetate, ce poate merge prost?”

Un clasic al credulității colective. Troienii au luat un cal uriaș, suspect, lăsat de dușmanul de moarte, și l-au tras singuri în oraș. Nu s-a gândit nimeni că poate… just maybe… NU e o decorațiune de grădină. A doua zi: oraș ars, populație masacrată. Final de capitol. Prostie colectivă, îmbrăcată în naivitate.

➤ Napoleon atacă Rusia în iarnă. Hitler repetă greșeala 130 de ani mai târziu.

Ce poate fi mai prostesc decât să trimiți o armată într-o țară cu ierni cumplite, pe mii de kilometri de front, fără logistică adecvată? Exact! Să o faci a doua oară, cu convingerea că ție ți se va întâmpla altceva. Rezultatul? Doi dictatori cu o obsesie de putere, înfrânți de același frig. Prostie istorică învelită în megalomanie.

➤ Cernobîl – „Nu se poate întâmpla, deci n-are cum să se fi întâmplat”

Sovieticii au refuzat să creadă că un reactor nuclear putea exploda în plină Europă. Nu doar prostie tehnologică, ci aroganță birocratică combinată cu negare activă a realității. Zeci de mii de vieți afectate pentru că niște funcționari „știau ei mai bine”.

7. Prostia contemporană: când ești prost cu acces la microfon, viralizare și butoane de putere

➤ Donald Trump – „Putem injecta dezinfectant ca să omorâm virusul”

În pandemie, fostul (și actualul) președinte al SUA a sugerat că poate ar merge o injecție cu dezinfectant. Milioane de americani au clipit scurt. Unii, mai convinși, chiar au încercat. Prostie medicală cu efect letal.

➤ Brexit – „Să ne luăm țara înapoi” (fără să știm exact ce e țara)

S-a votat pentru Brexit pe bază de sloganuri simple, în care prostia colectivă a fost stimulată de promisiuni imposibil de onorat. La o zi după referendum, milioane de britanici au căutat pe Google: „Ce este Uniunea Europeană?”
Prostie democratică, într-un exercițiu de suicid politic asistat.

➤ Declarația cu „tinerii care nu vor să muncească” – România, 2024

Un politician român, cu iz de decident, a afirmat că „tinerii de azi nu mai vor să muncească, doar să stea pe internet și să bea cafele”. Realitatea? Tinerii emigrează masiv, sunt exploatați în corporații și fug de un stat care îi disprețuiește. Prostie cu ifose de morală, care ascunde un dispreț real față de educație și valoare.

➤ „Vaccinurile conțin cipuri” – prostia digitală cu impact global

Această perla a prostiei contemporane a prins rădăcini adânci în mințile a milioane de oameni. Fără nicio probă, fără logică, doar cu certitudinea „că a zis cineva pe net”. Când idiocrația devine rețea socială, prostia devine pandemie mentală.

8. Prostia care se votează singură

Fenomenul „alegem pe cineva prost pentru că pare de-al nostru” e real și prezent în toate democrațiile fragile. Se numește prostie empatică: votăm omul care nu știe nimic, dar „măcar vorbește ca noi”, „zice lucrurilor pe nume” sau „nu e ca ăia deștepți care ne-au păcălit”.

Exemple?

• Primari analfabeți în funcții de 20 de ani.
• Parlamentari care nu știu ce votează.
• Candidați care confundă NATO cu o bancă de pe Lipscani.

Prostia ajunge sus pentru că are drum liber. E încurajată. Nu e deranjată de nuanțe. Nu are nevoie de idei. Doar de aplauze. Și le obține. Mereu.

Prostia nu moare niciodată. Dar poate fi ținută în carantină. Cu minte. Cu rușine. Cu educație.

Prostia nu este doar un accident biologic. Nu e vina cuiva că se naște cu mai puțini neuroni conectați. Dar e vina cuiva să rămână așa. Prostia e alegere, când devine confort. E convingere, când devine identitate. E armă, când devine politică. Și e pericol public, când devine majoritară.

Nu poți eradica prostia. Dar o poți îngrădi. O poți izola. O poți refuza, fără să o ridiculizezi agresiv, dar cu o fermă politețe a gândirii. O poți combate cu umor, cu cultură, cu întrebări. Mai ales cu întrebări.

Cea mai mare greșeală a oamenilor inteligenți a fost că au tăcut prea mult.

Au crezut că nu merită efortul. Că prostia se stinge singură. Dar nu. Ea se hrănește din absența lor. Crește când se face liniște. Înflorește când toți se retrag în colțul lor ironic, cu un zâmbet amar și un pahar de vin.

Prostia trebuie confruntată, nu ignorată. Nu cu ură, nu cu dispreț, ci cu lumina neiertătoare a adevărului spus clar, pe înțelesul tuturor. Cu gesturi. Cu educație publică. Cu demascări elegante. Cu repetiții constante ale logicii.

Pentru că în fiecare zi în care nu o contrazici, prostia câștigă un vot. Un follower. O funcție.

Și poate chiar o țară.

Citate celebre despre prostie:

1. „Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligența. Inteligența are limite, prostia nu.”
   — Claude Chabrol
2. „Lupta împotriva prostiei este eternă, pentru că numărul proștilor este infinit.”
   — Umberto Eco
3. „Fiecare om are dreptul să fie prost. Doar că unii abuzează de acest privilegiu.”
   — Anonim (dar folosit des de Voltaire)
4. „Nimic nu este mai greu de distrus decât o idee proastă înrădăcinată în mintea unui prost.”
   — Carl Sagan
5. „Oamenii inteligenți învață din orice, oamenii obișnuiți din experiență, iar proștii știu deja tot.”
   — Socrate (atribuit, formulare modernizată)
6. „Întotdeauna am fost uimit de prostia oamenilor și de curajul cu care o afișează.”
   — Albert Einstein
7. „Prostia este o forță naturală. Nu o poți învinge, dar o poți izola.”
   — Carlo Maria Cipolla
8. „Cel mai mare dușman al cunoașterii nu este ignoranța, ci iluzia cunoașterii.”
   — Stephen Hawking
9. „Prostul nu e prost de tot dacă tace. Dar cum deschide gura, se face lumină.”
   — Nicolae Iorga
10. „Prostul este întotdeauna sigur de el. Înțeleptul e plin de îndoieli.”
    — Bertrand Russell

Cam așa, prieteni. Cam așa.