Atenție la ce cumpărați/consumați în Centrul Vechi al Capitalei! E plin de produse expirate!
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/10/acdd41e39e76ec9a655644d56d69079e.jpg)
În urma unor controale în Centrul Vechi al Bucureștiului, Protecția Consumatorului a aplicat amenzi de peste 800.000 de lei unor operatori economici și a propus închiderea a două unități pentru 6-12 luni.
„În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat, până în acest moment – verificările fiind în curs – următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de peste 800.000 lei, 22 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a peste jumătate de tonă de produse alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 22.000 lei, oprirea temporară de la comercializare a unor produse nealimentare neconforme, în valoare de circa 90.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 23 operatori economici (17 unităţi, 1 spatiu de preparare, 2 aparate de cafea, 3 blocuri alimentare), închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de la 6 luni la 12 luni, pentru 2 operatori economici (Corbu Proiect Impex SRL şi Covaci Cult SRL (Bazaar), propunerea emiterii deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte pentru SC Covaci Cult”, informează un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Printre abaterile constatate de echipa de control s-au numărat comercializarea unor produse expirate, comercializarea unor produse cosmetice care nu prezentau denumirea și adresa importatorului și utilizarea unor cosmetice fără evidențierea datei de desigilare a flaconului. Au mai fost depistate și nereguli de igienă prin: folosirea unor cuptoare neigienizate, utilizarea unor materii prime vizibil alterate, folosirea unor mașini de gheață ruginite și cu filtru neigienizat și depozitarea ambalajelor și băuturilor pe paviment.