Protest în fața Guvernului. Principalele nemulțumiri vizează „starea avansată de sărăcie a salariaților”
Sindicaliştii din cadrul Poştei Române organizează, sâmbătă, un miting de protest în faţa Guvernului, pentru a atrage atenţia cu privire la problemele cu care se confruntă compania.
Potrivit unui comunicat de presă, la protest se estimează o participare de circa 2.500 de membri de sindicat veniţi din toate judeţele din ţară.
Printre motivele acţiunii de protest se numără starea avansată de sărăcie a salariaţilor Poştei Române.
Pentru 17.000 dintre angajaţi, adică pentru aproape 80% din întregul personal, salariul net lunar este sub 1.700 lei, la limita traiului de subzistenţă, în condiţii de muncă foarte grea, solicitantă, de uzură.
Alt motiv al protestului este refuzul categoric al directorului general de a accepta orice negociere referitoare la majorări salariale pentru angajaţi, în sfidarea numeroaselor cereri ale SLPR şi fără a ţine seama de creşterea constantă a preţurilor la energie, combustibili şi produse alimentare.
Protestul se referă şi la iminenţa pierderii unui număr semnificativ de locuri de muncă din rândul agenţilor poştali, al factorilor, oficiantelor, diriginţilor, lucrătorilor din tranzite, în urma introducerii unor posibile automatizări, dar şi în lipsa abordării unor noi linii de business.
Salariaţii sunt nemulţumiţi de iniţiativele conducerii companiei de a elimina din contractul colectiv de muncă articolele prin care sunt protejate locurile de muncă şi drepturile salariaţilor. Aceste iniţiative reprezintă cel mai dur atac din ultimii 10 ani lansat de o conducere împotriva propriilor salariaţi, consideră aceştia.
Principalele ţinte vizate în vederea şubrezirii contractului colectiv de muncă sunt, potrivit sindicaliştilor, eliminarea dreptului sindicatului de a fi parte activă în elaborarea şi evaluarea normelor de muncă; aplicarea rezultatelor normării, fără negocierea cu sindicatul; eliminarea salariilor compensatorii la concediere – minima protecţie pe care o mai oferă angajatorul unui om concediat după zeci de ani de muncă; eliminarea automatului de clase; eliminarea sporurilor de: continuitate şi cumul de funcţii (acordat acelor lucrători care suplinesc activităţi pe care ar fi trebuit sa le facă posibil salariaţi angajaţi pe locuri vacante), program fracţionat (un spor generos de 100 lei celor care prin natura locului de muncă lucrează dimineaţa 4 ore şi după-amiază încă 4 ore – alocând astfel din viaţa personală aproape o jumătate de zi).
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de încercarea constantă a directorului general de a induce în eroare salariaţii şi de a evita mijloacele de dialog social prevăzute de lege, de lipsa uniformelor, a echipamentelor de muncă şi protecţie, precum şi condiţiile improprii de muncă în spaţiile în care munceşte cea mai mare parte a angajaţilor şi în care sunt primiţi clienţii Poştei Române, foarte multe unităţi fiind cu igrasie, fără căldură pe timp de iarnă sau aerisire pe timp de vară, fără wc, fără minimă preocupare pentru asigurarea curăţeniei.
Angajaţii Poştei afirmă că există intenţia de modificare a organigramei şi efectuarea de concedieri colective, fără a oferi sindicatului, conform legii, informaţiile necesare referitoare la modul in care va funcţiona compania după aplicarea modificărilor organigramei propuse, începând de la aparatul central, până la baza companiei.
„Facem apel către Guvernul României şi către liderii coaliţiei de guvernare. Vă solicităm să găsiţi timpul necesar pentru o analiză temeinică şi sănătoasă asupra stării acestei companii”, au mai spus liderii sindicali.