Protest într-o comună din Olt faţă de starea dezastruoasă a drumurilor (FOTO&VIDEO)

Publicat: 26 feb. 2025, 21:06, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori

Localnicii din comuna Redea, judeţul Olt, au protestat miercuri cerând asfaltarea drumurilor şi plângându-se de condițiile precare și izolarea cauzată de gropile adânci din carosabil. Primarul localităţii le-a promis îmbunătățiri, inclusiv piste pentru biciclete.

Zeci de localnici dintr-o comună din Olt au ieșit pe străzi și au cerut asfaltarea acestora, potrivit olt-alert.ro. Oamenii spun că s-au săturat să rămână izolați de fiecare dată când plouă și să își strice mașinile în gropile tot mai adânci.

Este vorba de localnicii din comuna Redea, unde primar este social-democratul Dan Bălă.

Cu nămolul până la gleznă, sătui să mai facă slalom printre gropi, oamenii i-au cerut primarului să le repare drumurile, relatează sursa citată.

Nici ambulanţa nu poate ajunge

Oamenii spun că nici ambulanța nu poate ajunge uneori până la poartă.

Primarul comunei, Dan Bălă, spune că „s-a mai intervenit, cât de cât, și s-a întins piatra pe acele drumuri ca să putem circula până când se încep lucrările de asfaltare”.

În afară de asfaltarea drumurilor, edilul le promite oamenilor și 16 kilometri de piste pentru biciclete.

Primar cu dosar

Vara trecută, primarul comunei Redea, Dan Bălă, a fost reţinut pentru tâlhărie. Edilul este acuzat de un bărbat de 53 de ani că, duminică, ar fi fost agresat de Dan Bălă, care i-ar fi luat și telefonul mobil.

„La data de 28 iulie 2024, în jurul orei 17:30, Inspectoratul de Poliției Judeţean Olt a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic în comuna Fălcoiu, judeţul Olt, şi i-ar fi fost sustras telefonul mobil. Urmare a celor sesizate, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Din probele administrate până la acest moment procesual, organele de cercetare penală au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 58 ani, din comuna Redea, judeţul Olt, ar fi agresat fizic un alt bărbat în vârstă de 53 ani, din comuna Fălcoiu, judeţul Olt, în timp ce se afla pe strada Reşculei, din comuna Fălcoiu, şi i-ar fi sustras acestuia telefonul mobil. La data de 29 iulie, pe numele suspectului B.D., poliţiştii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

Până la urmă, edilul a fost plasat sub control judiciar.

Chiar şi în aceste condiţii, Dan Bălă este primar de 21 de ani în localitatea de lângă Caracal.