Protest USR împotriva lui Mihai Chirica: „Iaşul nu merită un primar penal”
Mai mulţi membri ai USR Iaşi au protestat duminică în faţa primăriei Iaşi. Consilierii USR sunt nemulțumiți că edilul Mihai Chirica nu renunţă la funcția de primar deşi este cercetat în mai multe dosare.
Protestatarii au adus un banner cu mesajul ”Iaşul nu merită un primar penal”.
”Apelează cu încredere la Chirica. Oricând ai nevoie de un abuz în serviciu”; ”Mihai Chirica: Primarul cu 0 proiecte şi 6 dosare penale” şi ”Mihai Chirica, profesor la dat tunuri pe bani publici”, sunt mesajele înscripționate pe bannerele cu care au venit protestatarii.
La eveniment au fost prezenți parlamentari ai USR Iaşi, dar şi consilieri locali şi judeţeni. Liderul filialei municipale USR Iaşi, deputatul Filip Havârneanu a declarat că este ”insultător” pentru ieşeni ca Mihai Chirica să mai stea în funcţie, în condiţiile în care edilul este implicat în atâtea scandaluri de corupţie.
”Noi vrem să numărăm proiectele şi reuşitele Iaşiului, nu dosarele pe care le are primarul Chirica. Este ruşinos să mai stea în fruntea primăriei. Ne întâlnim cu ieşenii pe stradă şi ei ne cer să facem ceva. Este o bătaie de joc, nu mai putem sta nepăsători”, a afirmat deputatul USR, Filip Havârneanu, conform news.ro.
La rândul său, senatorul USR, Cristi Berea a precizat că Iaşiul concura în urmă cu câţiva ani cu oraşe precum Cluj sau Oradea, dar că între timp Iaşiul a căzut foarte mult din cauza prestaţiei primarului Chirica.
”Este de înţeles pe undeva. În loc să conducă Iaşiul, primarul se plimbă pe la DNA. Nu înţeleg nici atitudinea PNL. Le solicit public liberalilor să se delimiteze de primarul Chirica sau măcar să spună de ce nu fac acest lucru. Vrem să ştim dacă PNL susţine sau nu un primar penal”, a declarat senatorul Cristi Berea.
Protestul a durat aproximativ o oră şi s-a încheiat fără incidente.