Protestatari amendați că au claxonat la un protest anti-restricții. Explicația polițiștilor
Mai mulți participanți la un miting anti-restricții au fost amendați cu 2.900 de lei pe motiv că au folosit „în mod abuziv mijloacele de avertizare sonoră”.
Poliţiştii municipiul Sfântu Gheorghe (Covasna) au decis să acorde sancțiunile unui număr de șase șoferi care au participat joi seară la protest. În total, la eveniment au participat un număr de aproximativ 30 de autoturisme.
„Până la acest moment, au fost aplicate șase sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.900 de lei pentru folosirea în mod abuziv a mijloacelor de avertizare sonoră. În continuare, se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor şi dispunerea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.
Reprezentanţii IJP Covasna au menţionat că forţele de ordine sunt pregătite să intervină la sfârşitul acestei săptămâni atât pentru a menţine ordinea publică şi a acorda sprijin cetăţenilor în cazul unor situaţii de urgenţă, cât şi pentru a preveni activităţile şi comportamentele care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Astfel, pe raza judeţului Covasna vor acţiona în noaptea de 3 spre 4 aprilie peste 100 de poliţiştii şi jandarmi în sistem integrat pe de o parte pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.
Mai mulți lideri politici, printre care Diana Șoșoacă ori copreședinții AUR, George Simion ori Claudiu, au fost amendați cu câte 15.000 de lei, fiind considerați responsabili de instigare la protestele anti-restricții. La nivelul întregii țări s-au acordat aproximativ o mie de amenzi participanților la acest tip de mitinguri.