Protestatarii antivaccin din Franța îi dau replica lui Macron: Te vom scoate din sărite (Video)
Protestatari antivaccin s-au strâns sâmbătă în oraşe din întreaga Franţă, denunţând intenţia exprimată recent de preşedintele Emmanuel Macron, de „a-i scoate din sărite” pe cei care refuză să se vaccineze anticoronavirus prin limitarea libertăţilor lor civile, transmite Reuters.
Potrivit EFE, la proteste au participat zeci de mii de persoane şi, în unele locuri – cum ar fi la Paris sau în Montpellier – s-au produs altercaţii cu poliţia, care a folosit gaze lacrimogene pentru a restabili ordinea.
Macron a declarat în această săptămână că vrea să-i enerveze pe nevaccinaţi făcându-le viaţa atât de complicată încât vor ajunge să se vaccineze de bunăvoie. Şeful statului francez i-a numit pe cei care nu vor să se vaccineze iresponsabili şi nedemni de a fi consideraţi cetăţeni, aminteşte Reuters.
În Paris, protestatarii i-au dat replica lui Macron, preluându-i expresia considerată sulfuroasă şi strigând: „Te vom scoate din sărite”. Alţii purtau pancarte cu mesajul „NU paşaportului de vaccinare”, o aluzie la documentul adoptat de Adunarea Naţională (parlamentul francez) care stipulează că toate persoanele de peste 12 ani vor trebui să facă dovada vaccinării pentru a accede la activităţi recreative, la restaurante şi baruri, târguri şi transportul public interregional. Un test negativ nu va mai fi suficient, exceptând accesul către instituţiile şi serviciile de sănătate.
Proteste au avut loc şi la Marsilia, Nantes, Strasbourg, Lyon, Toulouse şi Le Mans.
Protestatarii îl acuză pe Macron că le calcă în picioare libertăţile şi că aplică tratamente diferite cetăţenilor. La rândul său, Macron consideră că libertatea înseamnă responsabilitate care presupune să protejezi sănătatea celorlalţi.