Proteste în Constanța față de interzicerea pelerinajului de Sfântul Andrei: au fost date amenzi uriașe
Un protest spontan a izbucnit, marți seara, la Constanța, deși orașul se află în carantină. Oamenii solicită suspendarea hotărârii CJSU privind carantina și permiterea realizării pelerinajului la Peștera Sfântului Andrei. Oamenii legii au dat mai multe amenzi.
ÎPS Teodosie a mers să solicite instanţei suspendarea hotărârii CJSU Constanţa şi, implicit, permiterea realizării pelerinajului tradiţional la Peştera Sfântului Andrei, în 30 noiembrie. Tribunalul a amânat pentru miercuri pronunţarea în procesul intentat de Arhiepiscopia Tomisului privind interzicerea pelerinajelor.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 şi jandarmii din cadrul IJJ Constanţa au identificat manifestanţii, care nu respectau măsurile instituite prin carantinarea municipiului Constanţa și au aplicat sancțiuni.
„Nu şi-au putut justifica prezenţa în zonă şi nu aveau un motiv întemeiat, prevăzut de lege, de a părăsi domiciliul”, spun poliţiştii despre manifestanţi, potrivit Mediafax.
Au fost aplicate 24 de amenzi, în valoare totală de 17.300 de lei, pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie impuse de actualul context epidemiologic, cât şi pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială.
De asemenea, poliţiştii Secţiei 3 au sancţionat contravenţional o femeie şi un bărbat, care nu purtau masca de protecţie, cuantumul total al amenzilor fiind de 4.000 de lei.