Proteste în toată Europa împotriva măsurilor pentru combaterea Covid-19
Mii de proteste față de restricțiile provocate de pandemia de Covid-19 au loc în mai multe state europene. Oamenii au manifestat în Germania, Marea Britanie, Croația, Elveția, Austria și Serbia.
Aceștia cer autorităților să renunțe la regulile de protecție pe care le consideră exagerate. În unele cazuri, protestele au degenerat în confruntări cu forțele de ordine, potrivit Digi24.
Germania
Protestele din oraşul german Kassel, Germania, împotriva restricţiilor legate de COVID-19, au degenerat sâmbătă în violenţe între poliţie şi protestatari, transmite dpa.
Poliţia a anunțat că mii de persoane s-au adunat în centrul oraşului Kassel pentru un protest neautorizat, în pofida recomandărilor autorităţilor, conform Agerpres. Aceștia erau contestatari ai COVID-19, activişti de extremă dreapta şi opozanţi ai vaccinării.
Marea Britanie
De la începutul lunii ianuarie, locuitorii capitalei britanice şi din alte regiuni ale Angliei nu au voie să îşi părăsească locuinţele, cu excepţia unui număr limitat de deplasări, potrivit Agerpres.
Pe motivul acestui fapt, cel puţin 36 de persoane au fost arestate şi mai mulţi ofiţeri de poliţie au fost răniţi sâmbătă la Londra în timpul unei demonstraţii la care au participat mii de persoane care au protestat împotriva lockdown-ului impus ca urmare a pandemiei de COVID-19, informează AFP.
Croația
Mii de persoane au protestat sâmbătă în cinci oraşe din Croaţia împotriva restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, majoritatea dintre ei nepurtând măşti, relatează dpa.
În Croaţia, măştile sunt obligatorii în transportul public, precum şi în magazine şi spitale. În aer liber, masca trebuie purtată atunci când nu se poate respecta o distanţare fizică de 1,5 metri.
Serbia
Sârbii au manifestat sâmbătă la Belgrad împotriva restricţiilor impuse de guvern ca urmare a pandemiei de COVID-19, transmite dpa. Protestatarii, majoritatea fără mască de protecție, au umplut Piaţa Republicii din centrul capitalei.
Restricţiile pe perioada week-end-ului au fost introduse în urmă cu două săptămâni. Magazinele, restaurantele şi unităţile care oferă servicii trebuie să închidă începând de sâmbătă la prânz până luni dimineaţa, la ora 06.00. Sunt exceptate de la respectarea acestor măsuri restrictive magazinele alimentare, farmaciile şi benzinăriile.