PSD a publicat textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu
Partidul Social Democrat a publicat, joi, textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu.
Social-democraţii susţin în document, intitulat „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!”, că singura soluţie pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică şi socială este ca Guvernul Cîţu să plece urgent de la conducerea ţării.
„Guvernarea perdanţilor a sărăcit România!”, se arată în moţiune.
Un argument adus de social-democraţi este acela că „dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria”.
„Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracţiunea comisă şi care a executat şi închisoare pentru fapta sa. Culmea cinismului este că fostul deţinut Cîţu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai Coaliţia celor care au promis pentru a accede la putere – uitând apoi să şi voteze ! – Legea „fără penali în funcţii publice”. Fiecare zi cu Guvernul Cîţu în funcţie este o încă o zi în care viaţa românilor va fi şi mai afectată de sărăcie, dezvoltarea comunităţilor locale blocată, iar viitorul ţării este marcat de o îndatorare toxică, care va sacrifica însă generaţii întregi!”, se menţionează în moţiune.
Sărăcia, principalul argument
Social-democraţii mai susţin că „fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare” şi că „în plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a salariilor”.
„Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliţiei, a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români. Românii se confruntă cu explozia preţurilor şi a cursului valutar! Pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil a generat o inflaţie galopantă. (…) Datoria publică creşte cu 1.700 de euro pe secundă. Fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro. România riscă să deraieze economic, în condiţiile în care creşterea datoriei publice este aproape dublă faţă de creşterea Produsului Intern Brut”, acuză cei de la PSD.
Criza fondurilor europene
Potrivit iniţiatorilor moţiunii de cenzură, „absorbţia fondurilor europene este la pământ, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu este aprobat nici acum, deşi 18 state au deja aprobate planurile de relansare, iar 16 state deja primesc primele fonduri. România riscă să piardă peste 60% din banii alocaţi pentru că nu va avea timpul fizic necesar contractării banilor”.
„În acest timp, România mai are de atras încă 16 miliarde euro din exerciţiul financiar 2014-2020, iar peste 3 miliarde euro pe proiecte ce vizează infrastructura apă-canal stau necontractate, riscând să fie pierdute prin dezangajarea fondurilor. Firmele româneşti au fost îngenuncheate: blocarea programelor de sprijin pe timp de pandemie a falimentat mii de IMM-uri. Antreprenorii au fost efectiv păcăliţi, au cheltuit bani aplicând pentru măsura 3, care apoi a fost anulată. HoReCa n-a primit nici acum sprijinul promis. Afaceri româneşti, construite cu greu, în ani de zile, au fost distruse în câteva luni de acest guvern de incompetenţi. Numărul firmelor radiate în ultimele 7 luni este mai mare cu 34% faţă de 2020. Asta spune totul despre performanţele ale Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR!”, se adaugă în moţiune.
PSD mai afirmă că „agricultorii ţării au fost umiliţi. În loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate”.
„Producătorii români au fost loviţi nu doar de vreme, ci mai ales de incompetenţa de la vârful Ministerului Agriculturii. În loc de sprijin, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a servit fermierilor români doar minciuni. În loc de despăgubiri pentru secetă, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR le-a oferit producătorilor români doar piedici. În loc de acces la fonduri europene, agricultorii României au primit de la actualul Guvern doar uşi trântite în nas. (…) Primăriile şi Consiliile judeţene au fost obligate să aloce sume uriaşe pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR nu le-a decontat aceşti bani! De parcă nu ar fi fost de ajuns, acelaşi guvern incompetent a continuat şi continuă să le arunce în cârcă o serie de cheltuieli sociale majore, în vreme ce resursele financiare promise se tot blochează din cauza războaielor pentru putere dintre PNL şi USR-PLUS!”, se spune în moţiune.
Criza sanitară, invocată
Social-democraţii mai arată că „guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a ratat toate ţintele asumate în Sănătate”.
„Românii simt pe pielea lor dezastrul provocat prin deciziile aberante şi lupta pentru putere din Sănătate. Lupta Guvernării PNL-USR-PLUS-UDMR nu s-a dat practic cu pandemia, ci a zădărnicit combaterea şi tratarea bolilor cronice. În numele unei iluzorii protecţii, bolnavilor cronici le-a fost interzis accesul la tratament şi servicii de prevenţie! Campania de vaccinare a fost compromisă. Testarea a fost abandonată total. Spitalele sunt la fel de nepregătite la fel ca la debutul pandemiei, iar, după un an de zile, românii nu au acces, în continuare, la consultaţii, operaţii şi tratamente. Deşi nici nu a început anul şcolar, Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a făcut deja planurile de închiderea şcolilor”, motivează social-democraţii demersul lor.
„România Educată” a lui Klaus Iohannis este „România haosului, improvizaţiei şi închiderii şcolilor!”, continuă aceştia.
„Regulile pentru desfăşurarea noului an şcolar, anunţate de miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, arată că şcolile sunt la fel de nepregătite pentru noul val al pandemiei ca şi anul trecut. Contradicţiile publice dintre cei doi miniştri întreţin incertitudinea a milioane de elevi, părinţi şi profesori. Guvernarea este incapabilă să garanteze desfăşurarea orelor cu prezenţă fizică, în condiţii de siguranţă. Şi fac ce ştiu ei mai bine: închid şcolile şi trimit elevii şi profesorii într-un iluzoriu online, distrugând generaţii întregi de copii! (…) De aceea, astăzi, întreg Guvernul Cîţu trebuie să plece!”, mai afirmă social-democraţii.