PSD câştigă Primăria municipiului Câmpina, cunoscut drept fief liberal

Publicat: 10 iun. 2024, 06:32, de Cristian Matache, în ALEGERI , ? cititori
PSD câştigă Primăria municipiului Câmpina, cunoscut drept fief liberal
PSD obține controlul asupra Primăriei municipiului Câmpina, al doilea cel mai mare oraș din județul Prahova, recunoscut ca un bastion al partidului liberal. Potrivit datelor centralizate de partid, social-democrații câștigă și Primăriile orașelor Azuga și Bușteni, stațiuni montane, unde se întorc în funcție foști primari care au condus aceste instituții pe parcursul mai multor mandate.

”Câmpina, sută la sută. Buşteni, 80%, mai e o secţie (de numărat voturi – n.r.)”, a declarat pentru News.ro deputatul PSD Bogdan Toader, fost preşedinte al PSD Prahova şi unul dintre liderii organizaţiei judeţene.

Municipiul Câmpina, condus în ultimii mulţi ani de liberali, prin fostul edil Horia Tiseanu şi apoi prin Alin Moldoveanu, va fi condusă de PSD. Candidatul acestei formaţiuni, Mihaela Nistor, a câştigat în faţa actualului primar, candidat pentru al doilea mandat, arată numărătoarea centralizată la PSD Prahova. Fostul preşedinte al PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, a precizat că Emanoil Savin, fost primar al staţiunii Buşteni, fost parlamentar, revine la Primărie sub sigla PSD. El câştigă în faţa primarului în funcție, Mircea Corbu, care a candidat pentru încă un mandat.

Potrivit acestuia, Primăria staţiunii Azuga este de asemenea câştigată de candidatul PSD, Adrian Purcaru, care a mai deţinut această funcţie între anii 2000 şi 2012.