PSD critică Ministerul Educației și cere demiterea Monicăi Anisie
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/09/monica-anisie-1.jpg)
Partidul Social Democrat (PSD) cere demiterea Monicăi Anisie din funcția de ministru al Educației și Cercetării pentru felul în care a gestionat redeschiderea școlilor.
Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD a spus într-o conferință de presă, că au fost achiziționate doar 30% din cele 250.000 de tablete promise copiilor. În realiate, conform social-democratului, ar fi nevoie de 900.000 de tablete.
„Sunt copii cărora le este refuzat accesul la educaţie tocmai într-o ţară în care 44% dintre elevi sunt analfabeţi funcţionali”, a afirmat Vasile Dîncu.
Vasile Dîncu a mai adăugat că personalul didactic este expus riscului de infectare.
„Pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, riscul potenţial de infectare cu virusul SARS-CoV2 creşte odată cu deplasarea spre şi de la locul de muncă în mijloacele de transport în comun aglomerate, precum şi prin activităţi de predare faţă-în faţă, la clasă”, a spus Vasile Dîncu.