07:28, 11.09.2024 • ESENȚIAL
PSD dorește supraimpozitarea veniturilor excepționale
Social – democrații consideră necesară suprataxarea veniturilor excepționale ale companiilor și direcționarea banilor către un fond destinat sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii.
„În momentul în care speculezi și ai venituri excepționale, este normal ca statul să intervină, să te supraimpoziteze și acei bani să intre în aceste programe de IMM-Invest. Sunt ferm convins că Guvernul va veni cu aceste soluții. Trebuie să se apuce de lucru, ca să reglementezi un preț prin ANRE îți trebuie aproape două luni de zile. Eu zic că în acest moment am ieșit din zona pompieristică, unde statul și Guvernul interveneau punctual când exista un incendiu și deja am intrat într-o zonă de discuții predictibile pentru o perioadă pe termen mediu”, a transmis joi Marcel ciolacu, președintele PSD.