PSD Olt a depus candidaturile pentru Parlament. Marius Oprescu: „Suntem alături de cetățeni în fiecare zi, nu doar odată la patru ani, ca alții“
Organizația PSD Olt a depus, miercuri, candidaturile pentru Camera Deputaților și Senat la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie. Numele propuse de către PSD Olt sunt din interiorul organizației și au fost prezentate cu aproape două săptămâni în urmă. Zilele trecute a survenit, totuși, o schimbare: deputatul în funcție Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, a anunțat că își retrage candidatura, pentru a nu vulnerabiliza echipa. Chesnoiu are un proces pe rol, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Locul său pe listă a fost luat de Bogdan Mihuți, membru al PSD Caracal.
PSD Olt a depus candidaturile pentru Parlament. Lista de la Senat este deschisă de secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, urmat de senatoarea Siminica Mirea și de deputatul Emil Florin Albotă. Pe primele două locuri de pe lista pentru Camera Deputaților sunt deputații Marius Iancu și Florin Barbu, ministrul Agriculturii. La depunerea listelor cu candidații a fost prezent și președintele PSD Olt și al Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.
„Ca de fiecare dată, depunerea candidaturilor este un moment tratat cu maximă responsabilitate și de reafirmare, în același timp, a angajamentului nostru, ca echipă, de a duce județul Olt în acești patru ani care urmează la nivelul următor de dezvoltare. Suntem o echipă, așa cum vedeți, unită, puternică, responsabilă, cu experiență administrativă, dar și cu determinarea necesară de a reprezenta județul Olt, la București, cât mai bine. Ne reafirmăm principiul cu care am plecat, de fiecare dată, și pe care nu-l vom abandona niciodată, acela de a face un parteneriat cu cetățenii județului Olt, cu primarii localităților din județ, cu Guvernul României și cu instituțiile guvernamentale, parteneriat care va trebui să răspundă cât mai bine așteptărilor cetățenilor și nevoilor lor“, a spus Marius Oprescu.
PSD Olt a depus candidaturile pentru Parlament. Marius Oprescu, săgeți către PNL Olt
Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a trimis apoi câteva săgeți către adversarii de la PNL, precizând că membrii PSD nu sunt „croiți pe scandal“.
„Nu suntem croiți pe scandal, pentru că viziunea noastră politică pleacă de la responsabilitate socială și administrativă. Vorbim, concret, pe proiecte pe care vrem să le facem, pe promisiuni onorate și pe planuri de viitor reale. Cetățenilor din județul Olt le transmitem că suntem alături de ei în fiecare zi, nu doar odată la patru ani, ca alții. Avem nevoie de fiecare vot, pentru că avem nevoie să trimitem cât mai mulți oameni la București, pentru a forma o echipă puternică, pentru a putea influența deciziile politice și administrative la nivel național, astfel încât să aducem în județul Olt cât mai multe investiții. Împreună suntem o echipă, echipa care contează“, a mai spus liderul PSD Olt.
Întrebat dacă echipa PSD Olt, la acest moment echipa cu cei mai mulți parlamentari, și-a fixat pentru următorii patru ani obiective importante de realizat, Marius Oprescu a menționat de construirea de la zero a unui nou corp de clădire pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina, un proiect estimat la aproximativ 60 milioane euro, și de dezvoltarea în continuare a serviciului județean de management al deșeurilor, dar și mai multe proiecte de infrastructură.
„Ne propunem pe proiecte guvernamentale să atragem, așa cum am atras și mandatul trecut, a doua sumă pe țară și prima sumă din cadrul organizațiilor Partidului Social-Democrat, pe programul Angel Saligny, și să aducem, în continuare, fonduri astfel încât în județ să nu mai fie localitate fără apă, canal, școală, grădiniță modernizată și să avem gaze în toate localitățile, cât mai repede. Ne propunem foarte multe lucruri, dar cel mai bine este să mergem în fața cetățenilor, să le explicăm ceea ce am făcut și ceea ce vrem să facem în continuare, pentru că numai așa putem merge mai departe“, a precizat Marius Oprescu.
Lista candidaților PSD Olt pentru Parlament
Senat:
- Paul Stănescu, senator, inginer;
- Siminica Mirea, senator, inginer;
- Emil Florin Albotă, deputat, conferențiar, inginer constructor;
- Corina Sulger, membru în comitetele de reglementare ANRE, inginer;
- Răzvan Costel Bățăgui, director școală gimnazială caracal, profesor Istorie.
Camera Deputaților:
- Marius Iancu, deputat, economist;
- Florin Barbu, deputat, ministru al Agriculturii, economist;
- Bogdan Mihuți, director Centrul Cultural Municipal Caracal;
- Liviu Voiculescu, senator, jurist;
- Ionuț Ivan, vicepreședinte CJ Olt, economist;
- Florin Ciocan, președinte ANMSC, jurnalist;
- Mariana Leanca, director medical, Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu, medic primar;
- Alexandru Berechet, consilier local, operator turism.
Județul Olt a trimis în Parlament, în urma alegerilor din 2020, șase deputați și trei senatori, la acest moment PSD Olt având în funcție cinci deputați și trei senatori (senatorul Liviu Voiculescu a câștigat mandatul din partea PNL, însă în prezent este membru PSD), în timp ce PNL Olt are un deputat.
Citește și: Deputatul Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, s-a retras de pe lista PSD Olt pentru parlamentare