În ultimul ceas, PSD își scoate penalii de pe listele parlamentare, nu și incompatibilii
Social – democrații au decis să nu înscrie în lupta parlamentară niciun candidat trimis în judecată pentru fapte penale și au operat în acest sens mai multe modificări, înainte de închiderea listelor. Decizia nu s-a aplicat și în cazul celor declarați deja incompatibili de Agenția Națională de Integritate.
Aproape de miezul nopții de miercuri spre joi, liderii PSD au terminat de validat propunerile pentru alegerile din 6 decembrie. Au fost operate modificări de ultim moment, conform deciziei de miercuri, de a nu permite celor cu probleme penală să se înscrie.
„Am finalizat toate listele pentru Parlamentul României. Au fost mai multe modificări în urma deciziei de la prânz, ca niciun candidat să nu fie trimis în judecată pentru o speță penală. Au fost patru sau cinci modificări la nivelul întregii țări”, a anunțat, într-o conferință de presă, Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Întrebat ce se întâmplă în cazul lui Alin Virgil Chirilă, declarat incompatibil de ANI, de ce a fost păstrat pe liste, Ciolacu a răspuns că nu este o cauză penală ci una civilă, ducând spre derizoriu problemele în justiție ale lui Chirilă sau ale altor candidați.
„Nu este nicio excepție, eu am vorbit de dosare penale. Acest caz de la Mehedinți – și cred că se mai regăsesc astfel de cazuri, sunt cazuri civile. Nu cred că acum o să stau să întreb toți candidații dacă au în tribunal vreo dispută civilă cu soacrele sau cu rudele. La Mehedinți are o decizie prin care nu-i este îngrădit dreptul de a candida”, a răspuns Ciolacu.