PSD și PNL vor control total pe administrația locală
Negocierile dintre PSD și PNL privind formarea unui nou guvern au ajuns în faza împărțirii portofoliilor la nivel local, adică la comune, orașe și consilii județene.
Potrivit informațiilor noastre, liderii celor două partide, Marcel Ciolacu și Florin Cîțu, au convenit ca în comunele și orașele unde primarul este de la PSD automat viceprimarul să fie de la PNL și invers, adică acolo unde primarul este de la PNL, viceprimarul va fi de la PSD.
În cazul municipiilor unde primarul este de la PNL, unul dintre cei doi viceprimari va fi de la PSD și invers, adică unde primarul este PSD, unul dintre viceprimari va fi de la PNL.
Aceeași schemă va fi la consiliile județene. Ca atare, unde președintele de consiliu județean este de la PNL, unul dintre vicepreședinți automat va fi de la PSD și invers, adică unde președintele este de la PSD, unul dintre vicepreședinți va fi de la PNL.
În comunele și orașele unde primarul este de la USR sau de la alte partide, viceprimarul va fi de la PSD sau PNL în funcție de cine are mai mulți consilieri locali. Însă, în municipiile unde edilul este de la USR, viceprimarii vor fi de la PSD și PNL.
De asemenea, liderii celor două partide au convenit ca în județele unde președintele consiliului județean este de la PSD, PNL va numi prefectul și invers.
Totodată, acolo unde PSD numește prefectul, automat subprefecții sunt de la PSD și PNL, iar unde pune prefectul PNL, cei doi subprefecți vor fi de la PNL și PSD. Astfel, PSD și PNL vor prelua controlul total al administrațiilor locale.