PSD vrea alegeri anticipate: „Suntem pregătiți să preluăm guvernarea”
Social – democrații susțin că ar trebui organizate alegeri anticipate și se arată pregătiți să preia guvernarea, dar nu să susțină din umbră un guvern minoritar PNL.
„Nu este o catastrofa ca, pentru prima dată după 30 de ani, să avem alegeri anticipate. Sunt acum în Bulgaria. PSD-ul nu e angrenat într-un joc politic care privește alt partid, pe noi ne interesează soarta românilor”, a declarat vineri Marcel Ciolacu, președintele PSD, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Timișoara.
Întrebat dacă, în ipoteza în care actuala coaliție de guvernare s-ar destrăma, ar accepta să sprijine din umbră un guvern minoritar liberal, Ciolacu a negat.
„Suntem pregătiți să preluăm guvernarea”, a adăugat președintele PSD.
Întrebat ce se întâmplă cu moțiunea de cenzură, Ciolacu a spus că încă negociază cu cei de la AUR și de la minorități dar este sigur de succesul ei.
„Moțiunea de cenzură are șanse să treacă, după șase luni de la instalarea guvernului, nu s-a mai întâmplat așa ceva în istoria post-decembristă”, a adăugat Ciolacu.
Colegul lui de partid, Sorin Grindeanu, prezent în conferință, a fost demis din funcția de premier (4 ianuarie 2017 – 29 iunie 2017 )după mai puțin de jumătate de an de la învestire, chiar de PSD.