09:00 • POLITICĂ
PSD vrea să lucreze cu AUR la textul moțiunii de cenzură
Social – democrații mizează pe sprijinul celor de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în redactarea și votarea moțiunii de cenzură.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a recunoscut miercuri seara, la TVR1, că echipa social – democrată nu a început încă să redacteze textul moțiunii de cenzură.
„O să începem să lucrăm la text, mai sunt și parlamentari neafiliați, este și grupul AUR în parlament și o să le trimitem textul, poate au și dânșii adăugiri la text, pentru că au anunțat deja că vor vota o eventuală moțiune de cenzură”, a spus Ciolacu.
Acesta a anunțat miercuri faptul că PSD va depune în Parlament moțiunea de cenzură pe data de 14 iunie.
Inițiativa social democraților a fost taxată drept „o bulă de săpun” de liderul liberalilor, Ludovic Orban.