Puiu Popoviciu este liber și se poate întoarce în România
Afaceristul Puiu Popoviciu este liber și se poate întoarce în România fără repercusiuni, asta după ce condamnarea la 7 ani și mandatele de arestare i-au fost anulate, printr-o decizie luată de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia luată de Curtea de Apel București prin care i-a fost suspendată pedeapsa aplicată omului de afaceri Gabriel Popoviciu, în urmă cu șapte ani, în dosarul cunoscut opiniei publice drept „Băneasa”.
Astfel, Curtea de Apel București (CAB) a suspendat, în 26 mai 2023, pedeapsa de 7 ani de închisoare primită de Gabriel „Puiu” Popoviciu în dosarul „Băneasa”, iar procesul se va rejudeca de la zero, odată cu decizia de marți a ICCJ. Sentința dată de CAB a fost contestată de procurorii DNA, dar ICCJ a respins-o, printr-o decizie definitivă, scrie Gândul.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 8709/2/2022 (3897/2022), privind pe condamnatul Popoviciu Gabriel Aurel”, a decis, marți, instanța supremă.
Gabriel ”Puiu” Popoviciu fusese condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în data de 2 august a anului 2017, la 7 ani de închisoare, în dosarul “Ferma Băneasa”.