Pupila lui Ion Iliescu, numită ambasador UNESCO de Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a semnat azi decretul privind acreditarea doamnei Simona Mirela Miculescu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO (Paris).
Dar, poate ceea ce se știe mai puțin este faptul că Simona Miculescu este o apropiată a fostului președinte Ion Iliescu care a avut grijă să o „împingă” și pe la ONU. Mai mult, ca urmare a susținerii venite din partea fostului lider PSD, soțul Simonei Miculescu, Ovidiu Miculescu – mai cunoscut pe vremea când era instructor central al UTC si ulterior PCR, sub numele de „Canoe” – a fost impus la conducerea Radioului Public în timpul guvernului Ponta unde a regizat o mulțime de inginerii financiare și de personal.
În februarie 2017, Miculescu a a fost declarat incompatibil de instanța supremă după ce a respins ca nefondat, recursul declarat de acesta, împotriva unei sentințe din 2014 a Curții de Apel ce confirmase că a fost in incompatibilitate timp de doi ani.
Miculescu a refuzat permanent să demisioneze, după ce ANI l-a declarat incompatibil în 2013 întrucât ocupase, simultan, funcția de membru în CA al SRR și cea de șef în cadrul Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR).
Acum , în guvernarea PNL, ministrul de Externe Bogdan Aurescu o propune pe soția lui „Canoe” Miculescu la UNESCO, iar președintele Klaus Iohannis este de acord. Adică, indiferent de cine este la guvernare, la vremuri noi, tot noi!