12:34, 28.11.2024 • Justitie
Pupila președintelui PSD de Giurgiu „Scheletu” Mina, promovată într-un post cheie de la CNAIR
Liderul PSD Giurgiu, Marian Mina ”Scheletu”, finul baronului Niculae Bădălău, este aproape zilnic prin Ministerul Transporturilor căutând cu disperare să-și impună oameni în posturi cheie la companiile cu mulți bani, în special la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
După ce nu a reușit să-și impună un om de încredere la DRDP București, Mina ”Scheletu” a reușit totuși să-și pună o persoană extrem de apropiată de el într-un post cheie din CNAIR. Este vorba despre șefa de birou ASF de la DRDP Brașov, Geanina Boitan.
Prin Hotărârea Consiliului Administrație a CNAIR din 28 ianuarie 2022, Geanina Boitan a fost numită, pentru patru luni, în funcție de director adjunct la Direcția Venituri și Încasări Comerciale, adică va gestiona toate încasările de la Agențiile de Control și Încasare (ACI) din toată țara.
Apropierea dintre Marian Mina și Geanina Boitan s-a ”cimentat” pe vreme a când cei doi lucrau împreună la ACI Nădlac și, de atunci, sunt foarte, foarte apropiați.
14:31, 27.11.2024 • Energie