Purcari „se înțepenește” și la Dealu Mare

Publicat: 23 aug. 2024, 07:21, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Purcari „se înțepenește” și la  Dealu Mare
Foto: TripSavvy

Producătorul de vinuri Purcari Wineries a anunțat că filiala sa românească, Crama Ceptura, a realizat o achiziție strategică de active în DOC Dealu Mare. Achiziția include aproximativ 51 ha de vii, terenuri pentru construcții și mai multe echipamente agricole în satul Ceptura de Jos, în imediata apropiere de Crama Ceptura.

„Prin această tranzacție, Purcari Wineries își consolidează poziția în regiunea Dealu Mare. Această achiziție nu doar sporește capacitățile noastre de producție, dar subliniază și angajamentul nostru de a produce vinuri de înaltă calitate. Prin investiția în acest activ valoros, Grupul își extinde suprafața viticolă și facilitează viitoarea extindere a capacităților de producție vinicolă, în conformitate cu potențialul și ambițiile noastre de creștere. De asemenea, asigură un control mai mare asupra calității strugurilor și a consistenței aprovizionării, ceea ce va permite Cramei Ceptura să răspundă cererii crescânde pentru vinurile sale, să își crească capacitatea de producție și să ne sporească abilitatea de a inova și de a livra produse excepționale consumatorilor”, transmite compania.

„Această achiziție este un pas semnificativ înainte pentru asigurarea accesului la struguri de cea mai bună calitate, în special din regiunea Dealu Mare – o zonă DOC renumită pentru producerea unora dintre cele mai bune vinuri roșii din România. Teroir-ul unic al regiunii Dealu Mare, cu climatul său ideal și solurile bogate, oferă constant struguri de o calitate și un caracter excepțional, și suntem entuziasmați de potențialul pe care această achiziție îl aduce în îndeplinirea cererii in creștere pentru vinurile noastre”, a declarat Victor Bostan, Directorul Executiv al Purcari Wineries PCL.

Compania a încheiat primul semestru din 2024 cu un profit net de 29,3 milioane lei, în timp ce veniturile grupului au crescut cu 3%, ajungând la 165,9 milioane lei. Ele sunt susținute de o creștere de 12% a segmentul principal de vinuri pentru primul semestru față de anul precedent.